Grupul KazMunaiGaz, care deţine Rompetrol, ar putea răscumpăra acţiunile pe care Guvernul este posibil să le preia la Rompetrol Rafinare, dacă compania kazahă nu va plăti integral datoria către statul român, a declarat marţi preşedintele Rompetrol, Saduokhas Meraliyev.
"Nu am semnat încă nici un document final în privinţa datoriei cu Ministerul Finanţelor. Dacă statul va prelua acţiuni la Rompetrol Rafinare, noi le putem răscumpăra, pentru că avem drept de preempţiune", a afirmat Meraliyev, într-o conferinţă de presă.Compania Rompetrol Rafinare, parte a grupului Rompetrol, şi-a majorat capitalul social cu circa 100 milioane de dolari, în contul datoriei către bugetul de stat.
Grupul Rompetrol trebuie să ramburseze 2,4 miliarde de lei în contul datoriilor istorice ale Rafinăriei Petromidia, transformată într-o emisiune de obligaţiuni de stat din anul 2003. Maturitatea obligaţiunilor este de şapte ani, iar termenul-limită este 30 septembrie 2003. În total, Rompetrol trebuie să restituie 603 milioane de dolari, inclusiv dobânzi şi penalităţi.
Întrebat dacă este posibil ca statul, preluând acţiuni la Rompetrol Rafinare, să le vândă către terţi, Meraliyev a răspuns "da, este foarte posibil, dar noi avem drept de preempţiune".
"Aş fi fericit să avem Guvernul ca partener. Dar Guvernul este Guvern", a completat Meraliyev.
El a adăugat că prioritatea KazMunaiGaz (KMG) este modernizarea grupului Rompetrol, pentru care, în acest an, sunt bugetate investiţii de 250 milioane de dolari.
Presa a scris recent că grupul kazah ar putea plăti doar 150 milioane de dolari în contul datoriei. Cu această sumă, KazMunaiGaz rămâne acţionarul majoritar la Rompetrol Rafinare. Dacă statul ar prelua doar această sumă şi restul să transforme în acţiuni, România ar ieşi în pierdere deoarece acţiunile de pe bursă ale Rompetrol au scăzut foarte mult o dată cu sosirea crizei. În funcţie de cât plătesc kazahii, statul ar putea pierde câteva sute de milioane de dolari sau nimic, în cazul în care datoria se eşalonează pe mai mulţi ani.