x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump sesizează Curtea Supremă a SUA pentru a scăpa de sentinţa în dosarul Stormy Daniels

Trump sesizează Curtea Supremă a SUA pentru a scăpa de sentinţa în dosarul Stormy Daniels

de Redacția Jurnalul    |    08 Ian 2025   •   19:45
Trump sesizează Curtea Supremă a SUA pentru a scăpa de sentinţa în dosarul Stormy Daniels
Sursa foto: Hepta

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, găsit vinovat în procesul în care este acuzat de plăţi disimulate către o actriţă de filme porno, a sesizat Curtea Supremă a SUA, instanţă cu majoritate conservatoare, pentru a încerca să scape de pronunţarea sentinţei în acest dosar prevăzută pentru vineri, cu 10 zile înaintea începerii mandatului prezidenţial, transmite miercuri AFP.

Curtea Supremă "trebuie să suspende imediat procedura tribunalului (penal) din New York, pentru a împiedica o gravă injustiţie şi o atingere adusă instituţiei prezidenţiale şi funcţionării guvernului federal", motivează avocaţii lui Trump, care invocă "imunitatea prezidenţială" a acestuia.

În acest dosar Trump a fost acuzat de falsificarea unor acte contabile ale societăţii Trump Organization pentru a masca o plată de 130.000 de dolari pe care i-ar fi oferit-o înaintea alegerilor prezidenţiale din 2016 fostei starlete de filme porno Stormy Daniels, pentru ca aceasta să păstreze tăcerea asupra unei relaţii pe care ei ar fi avut-o în 2006.

Demersul efectuat acum pe lângă Curtea Supremă survine după ce Curtea de Apel din New York a respins luni cererea lui Trump de clasare a acestui dosar. Dacă va eşua şi recursul la instanţa supremă, sentinţa va fi pronunţată vineri la ora 14:30 GMT. Totuşi, judecătorul a dat de înţeles că nu va fi o condamnare la închisoare şi nici măcar o amendă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: trump curtea supremă stormy daniels