x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Mâncăm de la străini. În primele 9 luni 2020, cât în tot anul 2015

Mâncăm de la străini. În primele 9 luni 2020, cât în tot anul 2015

de Dan Straut    |    10 Noi 2020   •   09:57
Mâncăm de la străini. În primele 9 luni 2020, cât în tot anul 2015

După un an cu secetă severă, închiderea halelor din piețele agroalimentare va accentua un fenomen care pentru o țară agrară ca România ar trebui să fie o mare rușine: importurile de mâncare cresc accelerat. Statisticile oficiale arată că în primele 9 luni din 2020 am cumpărat de peste graniță mai multe alimente și produse agroalimentare decât în întregul an 2015, iar deficitul comercial la acest capitol este de cel puțin două ori mai mare. Cauzele sunt multiple: lipsa capacității de depozitare, prețurile mari practicate de noi în raport cu ale furnizorilor străini, sprijinul insuficient acordat producătorilor, la care se va adăuga, iată, interzicerea accesului în principalele spații de vânzare din orașe.

Potrivit datelor raportate ieri de Institutul Național de Statistică (INS), în primele 9 luni din acest an importurile agroalimentare și animale vii au însumat 5,6 miliarde de euro, iar exporturile - 4,4 miliarde, rezultând astfel un deficit comercial de 1,2 miliarde de euro. Pentru comparație, în întreg anul 2015 importurile din această categorie au însumat 5,3 miliarde de euro, iar deficitul comercial abia depășea o jumătate de miliard.

La ce produse suntem deficitari?

Practic, la întreaga gamă (fructe, legume, lactate, carne, mezeluri, pește, conserve etc.), și acest lucru se vede în statisticile Departamentului de Comerț Exterior. Potrivit ultimelor date centralizate la această instituție, în primele 7 luni din 2020 importurile au crescut cu 7,8% la legume, cu 9,5% la fructe și cu 18,5% la produsele lactate față de aceeași perioadă din 2019. Fiecare din aceste categorii a depășit, în premieră istorică, pragul de 50 de milioane de euro la 7 luni.

Stocăm sub 5% din cât recoltăm 

Chiar Guvernul a recunoscut, într-un document care fundamentează programul agricol pe următorii 7 ani, că România are capacități infime de depozitare. Potrivit acestui studiu, capacitatea de stocare este de doar 4% la cartofi și 5% la fructe, lucru care ne face practic dependenți de importuri, chiar dacă producția locală crește de la an la an. Unde sunt depozitele regionale cu atmosferă controlată promise de Guvern? Cât privește lactatele, importurile cresc abrupt, numai în primele 7 luni din acest an însumând 54,5 milioane de euro (față de 46 de milioane în aceeași perioadă din 2019), potrivit sursei citate.

 

Chiar și locuitorii din mediul rural se aprovizionează cu alimente din import, din hipermarketurile de la oraș, iar marile lanțuri de retail se extind agresiv către localitățile mici.

Niciun sprijin de la Guvern

Solicitat de Jurnalul să explice cauzele creșterii importurilor agricole, președintele Federației Sindicatelor din Industria Alimentară  (Sindalimenta), Dragoș  Frumosu, a precizat că Guvernul nu a reacționat nicicum la solicitările reprezentanților din acest sector, deși producția de alimente este puternic lovită de efectele  pandemiei. „Din luna martie și până în prezent, dinspre Guvern către industria alimentară nu a venit niciun fel de sprijin. Am solicitat unele facilități pentru salariați, care sunt expuși riscurilor de tot felul, însă nu am primit niciun răspuns. Creșterea șomajului, scăderea puterii de cumpărare a populației, scăderea producției locale - toate acestea au favorizat majorarea la cote nemaiîntâlnite a importurilor agroalimentare din 2020. Iar statul român pierde, întrucât majoritatea retailerilor importatori își plătesc obligațiile fiscale doar în țările din care provin”, a spus liderul sindical.

×