Finanţele vor să organizeze Loteria bonurilor fiscale cu 160 de premii lunare de 1.200 de lei
Ministerul de Finanţe vrea să reducă economia subterană prin introducerea Loteriei fiscale şi a caselor de marcat cu jurnal electronic. România are una dintre cele mai mari economii gri din UE - 28,4% din PIB, faţă de 18,8% media UE şi 24,4% media CEE (România fiind de fapt depăşită în UE doar de Bulgaria). România va avea o administraţie fiscală modernă într-un orizont de timp scurt spre mediu, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu. "Într-un orizont de timp scurt spre mediu ţara noastră se va putea lăuda cu o administraţie fiscală modernă şi o abordare mult mai umană şi prietenoasă a Fiscului faţă de contribuabilii oneşti”, a afirmat ministrul Finanţelor Publice.
Loteria fiscală are rolul de a stimula românii să ceară bon fiscal. Persoanele care deţin bonuri fiscale vor introduce într-un sistem informatic o serie de informaţii obligatorii (numărul bonului fiscal, suma totală, numele, prenumele, precum şi seria şi numărul unui act de identitate valabil, pentru persoanele fizice rezidente, iar pentru persoanele fizice nerezidente, seria şi numărul unui act de identitate valabil, seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal, codul unic de identificare fiscală al operatorului economic care a eliberat bonul fiscal), în vederea obţinerii dreptului de a participa la o tragere la sorţi lunară cu premii în bani.
Casele de marcat cu role vor fi înlocuite
Un număr de 1.311 de companii mari vor avea obligaţia să utilizeze de la 1 ianuarie 2016 numai case de marcat cu jurnal electronic, care vor înlocui casele de marcat fiscale cu rola de hârtie, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă. Operatorii economici care au calitatea de contribuabili mijlocii - în număr de 15.387 - vor avea această obligaţie începând cu data de 1 aprilie 2016, iar contribuabilii mici - de la 1 august 2016. Proiectul de ordonanţă de urgenţă mai prevede interzicerea comercializării aparatelor de marcat electronice fiscale cu rola jurnal pe suport de hârtie începând cu data de 1 octombrie 2015.
Un studiu realizat de compania de consultanţă PricewaterhouseCoopers arată că economia gri în România poate fi redusă cu până la 9,9% cumulat în următorii şapte ani, reprezentând aproximativ 14 miliarde euro, dacă vor fi implementate cinci măsuri fiscale. Printre acestea se numără Loteria fiscală şi înlocuirea caselor de marcat, dar şi
limitarea încasărilor zilnice de numerar şi a plafonului de casă pentru operaţiunile de încasări atât de la persoane fizice cât şi de la cele juridice.
Din cauza legislaţiei fiscale, în fiecare secundă, România pierde câte 500 de euro, adica alocaţia pentru 50 de copii. În fiecare oră, gaura din bugetul statului se adânceşte cu aproape 2 milioane de euro - echivalentul tratamentului de care ar avea nevoie sute de bolnavi de cancer. Specialişti din mediul academic, mediul de afaceri şi experţi fiscali au lansat ieri în dezbatere publică "Pactul pentru Fiscalitate", un proiect susţinut de Income.