x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Noii bugetari de lux: „oamenii în negru” cu leafă de general

Noii bugetari de lux: „oamenii în negru” cu leafă de general

de Adrian Stoica    |    30 Aug 2018   •   08:00
Noii bugetari de lux: „oamenii în negru” cu leafă de general
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Poliţia locală a devenit o structură de prim rang în sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională  al României. Odată cu modificarea Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017, care a intrat în vigoare în vara anului trecut, foştii gardieni publici au fost transformaţi în cel mai bine plătiţi angajaţi ai acestui sistem, chiar dacă atribuţiile lor sunt extrem de limitate şi, de cele mai multe ori, se confundă cu ale unui simplu bodyguard.

La lefurile de lux pe care le primesc cei din Poliţia Locală, pot doar să viseze salariaţii Ministerului de Interne sau cei ai Ministerului Apărării Naţionale, chiar dacă responsabilităţile angajaţilor din cele două structuri sunt însutit mai mari. Salariile, mai mult decât generoase, cu care sunt de anul trecut răsplătiţi  “oamenii în negru” fac cu ochiul multor poliţişti, aşa că unii dintre ei au preferat să se pensioneze la vârste fragede şi să treacă în tabăra paznicilor locali, cumulând astfel pensia cu salariul.

În 2016, bugetul alocat de administraţiile locale pentru apărare şi ordine publică au fost de aproape 844 milioane de lei, iar anul trecut acestea au crescut la un miliard de lei.

Dezmăţ pe bani publici

Poliţiştii locali din oraşul Brăila sunt ţinuţi la rang de cinse de primarul urbei judecând după salariile care le-au fost fixate după modificarea Legii 153/2017. Chiar dacă este un oraş de dimensiuni medii, fără prea mari probleme în ceea ce priveşte infracţionalitatea, poliţiştii locali de aici au printre cele mai mari salarii din această structură la nivel naţional. De exemplu, directorul executiv are un salariu brut de 12.559 de lei, iar adjunctul său 12.274. De la începutul acestui an, primăria Brăila a anunţat cu nu le va mai acorda acestora şi norma de hrană, cateva sute de lei pe lună, din cauza resurselor bugetare insuficiente.  Chiar şi aşa, este un salariu comparabil cu venitul maxim la care poate ajunge un ofiţer de poliţie cu funcţie de comandă după ce la începutul acestui an s-au majorat salariile şi la Ministerul de Interne. Făcând comparaţie cu salariile angajaţilor din Ministerul Apărării, şeful Poliţei Locale din Brăila avea un salariu net comparabil cu cel al şefului Statului Major al Armatei, acesta fiind cel mai mare din structura militară. Decizia de a elimina norma de hrană pentru poliţiştii locali a fost luată la începutul acestui an de reprezentanţii mai multor primării, după ce au constatat că salariile de nababi pe care şi le votaseră la mijlocul lui 2017 nu pot fi susţinute.

Mai bine în negru decât în albastru

Coborând pe scara ierarhică, un poliţist local debutant, cu studii superioare, este stimulat de Primăria Brăila pentru a-şi însuşi cât mai repede şi profund arta de a sta degeaba cu un salariu brut cuprins între 3.667 lei şi 4.567 de lei. Trecerea la treapta ierarhică următoare, poliţist local asistent, le aduce oamenilor în uniformă neagră un venit brut  care începe de la 5.605 lei şi poate ajunge la 6.980 de lei.  La aşa salarii, decât agent de poliţie, mai bine paznic local.

Trai neneacă şi la Bistriţa

Nici în oraşul Bistriţa poliţiştii locali nu se pot plânge că nu au salarii care să le asigure un confort  psihic şi material cu mult peste media locuitorilor oraşului. Directorul executiv al structurii are un salariu de 10.150 lei, iar adjunctul său, de 8.700 lei. Poliţiştii locali cu studii medii primesc salarii cuprinse între 2.300 şi 2.755 lei, plus sporuri, iar cei cu studii superioare, 5.075 lei. Întrebarea este ce au făcut cei peste 80 de poliţişti locali pentru a merita aceste remuneraţii. Potrivit “RAPORT SĂPTĂMÂNAL DE ACTIVITATE PENTRU PERIOADA: 18.08.2018-24.08.2018”, publicat pe site-ul primăriei, agenţii poliţiei locale au aplicat 13 sancţiuni de circulaţie, au sancţionat trei personae pentru parcarea ilegală a autoturismelor, au verificat maşinile abandonate pe domeniul public, Serviciul Control (Inspecţie Comercială şi Disciplina în Construcţii) a făcut 10 verificări şi a aplicat o amendă, iar polițiștii locali din cadrul Biroului Inspecție Comercială au făcut 32 de controale, aplicând 10 sancţiuni. Destul de puţin în comparaţie cu sarcinile de serviciu care le revin colegilor din Poliţia Naţională.

De la 3.400 de lei în sus, la Zalău

Poliţia locală din oraşul Zalău, judeţul Sălaj, are în organigramă 50 de posturi şi toate plătite foarte bine, chiar dacă nu se poate compara cu cei din oraşele mari ale ţării. Cele mai mari salarii le au cei doi directori, general şi adjunct, acestea fiind de 6.800, rspectiv 6.600 brut, la care se adaugă sporurile. Pentru gardienii de rând, salariile de bază pornesc de la 3.400 de lei în cazul unui debutant cu studii medii.

Atribuţiile poliţiştilor locali (pot diferi de la oraş la oraş)

  • menţine ordinea publică;
  • identifică cerşetorii şi persoanele fără adăpost;
  • aplică sancţiuni pentru nerespectarea legislaţiei privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi sau agresivi;
  • asigură protecţia personalului din aparatul de specialitate al primarului;
  • asigură paza bunurilor şi obiectivelor aflate în proprietatea municipiului;
  • aplică sancţiuni pentru nerespectarea normelor legale privind convieţuirea social;
  • asigură fluenţa circulaţiei pe drumurile publice din raza teritorială de competenţă;
  • verifică integritatea mijloacelor de semnalizare rutieră;
  • aplică sancţiuni pentru oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor neregulamentar;
  • aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti etc;
  • efectuează controale pentru identificarea construcţiilor fără autorizaţie;
  • verifică respectarea normelor legale privind afişajul publicitar, afişajul electoral etc.

Normă de hrană pentru efortul depus

Poliţiştii locali primesc o normă de hrană, în valoare de 25 de lei sau 32 de lei pe zi, şi în valoare de 5 lei pe schimb/tură. Conform legii, personalul Poliţiei Locale încadrat potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, poate beneficia de hrană gratuită, pe timp de pace, în baza normei de hrană zilnică. Totuşi, potrivit aceleiaşi legii, norma de hrană nu se acordă obligatoriu (art. 3, alineat 1, din  Legea nr. 155 din 12 iulie 2010, republicată). Alocația valorică și actualizarea normei de hrană pentru polițiștii locali se aprobă prin ordin al ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, aceasta fiind plătită din bugetele locale, cu încadrarea în limitele cheltuielilor de personal.

Salariile în Ministerul Apărării Naţionale (partea fixă-lei)

Grad Net Dec.2017      Net Ian. 2018

Şeful SMAp        9.285         9.62o

General/Amiral   9.055         9.385

8.508         8.818

General locotenent         7.59  7.316

7.014         7.269

General maior     6.730         6.975

6.685         6.928

General de brigadă       6.140         6.269

6.049         6.025

Colonel      5.814         6.025

5.547         5.748

Lt. colonel          5.814         6.025

5.547         5.748

Maior         3.681         3.815

3.608         3.740

Căpitan      3.036         3.147

2.971         3.079

Locotenent 2.192         2.271

2.165         2.241

Sublocotent         1.704         1.7.66

1.651         1.711

 SMAp: Statul major al Apărării;

Salariul militarilor cuprinde şi o parte variabilă compusă din indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și din alte drepturi salarile.

Sursa: Ministerul Apărării Naţionale

Salariul unui soldat profesionist

Ianuarie 2018:

– brut: 3.658 de lei;
– net: 2.139;
– brut cu sporuri: 4.171;
– net cu sporuri: 2.440 de lei;

Salariile în Jandarmerie

Jandarmeria este o structură a Ministerului Afacerilor Interne, iar salariile angajaţilor sunt plătite de la bugetul de stat. Acestea variază în funcţie de vechime, de grad şi de responsabilităţile pe care le are fiecare în cazul ofiţerilor (funcţie de comandă sau de execuţie). În luna iunie, cel mai mare venit la nivelul Direcţiei Generale de Jandarmerie a Municipiului Bucureşti (DGJMB) a fost de 9.981 de lei.

Veniturile salariale în luna iunie ale angajaţilor DGJMB (lei)

Categorie   Funcţii cu comandă      Funcţii fără comandă

Ofiţer         2.939/9.981        2.085/5.829

Maiştri militari  0/0    1.806/2.673

Subofiţeri  0/0    1.6.44/2.955

 

×
Subiecte în articol: politia locala