Aproape 95% din sumele restante la bănci în luna ianuarie 2014 aveau întârzieri la plată mai mari de 90 de zile, potrivit datelor Centralei Riscului de Credit din cadrul BNR. Este vorba despre un stoc de credite de 30,5 miliarde de lei, dintr-un total de credite restante de 32,2 miliarde echivalent lei pe care bancherii nu reuşesc să le mai recupereze, fiind acordate în special unor firme aflate în insolvenţă sau faliment sau unor persoane rămase fără loc de muncă.
Insolvenţe şi falimente
Bancherii sunt îngrijoraţi de faptul că o bună parte din creditele restante nu prea mai pot fi recuperate. Circa 14,3 miliarde de lei, dintr-un total de 32,2 miliarde de lei credite restante mai mari de 90 de zile sunt către companii cu probleme. Există 3.823 de firme aflate în faliment care au contractat credite în valoare de 5,5 miliarde de lei şi care au restanţe de circa 5,23 miliarde de lei. Nu numai de la aceşti bani băncile pot să-şi ia adio, ci şi de la cele circa 8,52 miliarde de lei ce reprezintă restanţe ale unui număr de 3.424 de companii aflate în procedură de insolvenţă. În plus, există 388 de firme în reorganizare, care totalizează credite restanţe faţă de bănci în valoare de 0,56 miliarde de lei.
Restanţe în creştere
Restanţele la creditele de peste 20.000 de lei, pe care le centralizează Centrala Riscului de Credit, reprezentau în ianuarie 12,48% din totalul creditelor acordate, faţă de 12,28% în decembrie 2013. Restanţele la creditele acordate de bănci au crescut, în ianuarie 2014 faţă de decembrie 2013, cu 650 de milioane de lei şi au ajuns la 32,2 miliarde echivalent lei. Şi în cazul persoanelor fizice, restanţele la bănci au crescut în ianuarie 2014 faţă de luna anterioară cu 208 milioane de lei (3,22%), până la 6,66 miliarde de lei. Pe ultimele 12 luni, sumele restante înregistrate de populaţie au rămas în creştere cu 752 milioane de lei (12,7%), de la 5,91 miliarde de lei în februarie 2013, la 6,66 miliarde de lei la finalul anului. Pe de altă parte, numărul de restanţieri persoane fizice a scăzut în ultimul an de la 206.895 persoane în februarie 2013 la 182.933 în ianuarie 2014 (11,6%), deşi în ultima lună numărul restanţierilor a crescut cu 493, de la 182.440 în ultima lună din anul trecut, la 182.933 o lună mai târziu.
Rate la jumătate
În aceste condiţii, Guvernul a discutat cu reprezentanţii FMI să ajute băncile să recupereze ce se mai poate recupera. Executivul vrea ca persoanele cu restanţe la bănci mai mici de 90 de zile şi cu salariul de până 1.600 de lei să beneficieze de înjumătăţirea ratelor la bănci pe o perioadă de doi ani, însă suma nu poate fi mai mare de 500 lei pe lună. Peste 2 ani statul le acordă un credit fiscal sub forma unei reduceri de impozit care va fi de cel mult 200 de lei pe lună, dar nu mai mult decât impozitul datorat de fiecare persoană în parte.
Citește pe Antena3.ro