Programul care va stabili pasii pentru trecerea Romaniei de la leul neaos la moneda unica europeana va fi definitivat, pana la finele lunii decembrie, a declarat ieri Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR). "Este un plan multianual, care va reprezenta tabloul de bord al tuturor guvernelor viitoare, un document transpartinic, ce va include suma de obiective economice de atins in urmatoarea perioada", a explicat el la Forumul bancar roman.
IN DEZBATERE. Georgescu a adaugat ca, dupa definitivare, documentul va fi supus unei dezbateri publice, "pentru ca trebuie cunoscut si asumat de toti actorii, societate, patronate, sindicate", iar in februarie 2007 va fi prezentat Comisiei Europene. Aceasta poate sa ne respinga programul daca il considera nerealist. Romania intentioneaza sa adopte euro in intervalul 2012-2014. Dar pentru aceasta trebuie sa avem un deficit bugetar de cel mult 3% din PIB, datoria publica mai mica de 60% din PIB si rate reduse ale dobanzilor pe termen lung si inflatie, in corelatie cu cele mai performante trei state din UE. Trebuie sa mentinem cotatia leului intr-un interval fix fata de euro timp de cel putin doi ani.Citește pe Antena3.ro