RĂSPUNSURI LA NECAZURILE VREMII DE AZI!/Nenea Iancu, în faţă cu criza

"Criza, vezi dta, drăguţă este, parexamplu, cum să zic? Pardon – ca o boală, ca o bubă… coace, coace mereu, coace pe dedesubt şi te prăpădeşte. Care va să zică dacă o spargi… te-ai uşurat."

La 100 de ani de la naşterea lui Caragiale, nenea Iancu este mai actual decât oricând.  
Nimeni nu-şi cunoaşte cu adevărat reacţiile în faţa unor situaţii limită. Nu suntem uşor adaptabili, deşi credem asta. La urma-urmelor însă, nimeni nu ne-a promis că n-o să suferim cât vom fiinţa, "Căci numai din durere se înalţă omul" – Ştefan cel Mare, patriot. Om Mare. În sectorul suferinţei noi, românii, avem partea noastră. Acum trăim "Criza". Suntem speriaţi, necăjiţi, frustraţi. Dar au mai trăit-o şi alţii. Criza e ca un spectacol. Are mai multe acte, are lovituri de teatru, are mult spectaculos, are multe personaje principale, are multă figuraţie care duce tot greul, are dramă, tragedie, comedie.
În acest moment trăim Prologul! Aşteptăm!
Aşa cum aştepţi să erupă Etna şi Vezuviul şi cum priveşti de departe tornada. Eşti speriat, dar eşti şi fascinat. Euro ne hăpăie leul. Cine are de plătit dările la bancă sau aiurea, taxe care cresc de la 18 la 24, trebuie să-şi găseacă o dominantă, altfel… Şi mai există şi Speranţa că poate n-o să fie chiar aşa de rău!
Adevărul e că suntem mai deştepţi în nenorocire decât alţii. Ce-o fi, domnule, cu această Criză?
Răspundem cu un fragment al lui nenea Iancu din 28 ianuarie 1900, publicat în Universul. Se numeşte: "Vreme de criză".
"Monşer, cu cât se accentuează Criza aceasta economică şi finanţiară care ne bântuie de atâta vreme fără să avem speranţă aşa de curând, cu atât mi se lămureşte mai bine amintirea lucrurilor de pe vremea războiului ruso-româno-turc. N-am pretenţia să pricep economia politică şi prin urmare nu voi căuta să fie o paralelă între starea actuală economică şi starea în care se afla ţara noastră până în ajunul Marelui război! Ştiu însă că lumea toată se plângea tot aşa amar ca şi astăzi de lipsa banilor pe piaţă. O sumă de mare negustori scrâşneau văzându-şi apropiata cădere, cât despre negustorii mici, aceia erau mai leşinaţi decât muştele apucate pe neaşteptate de o toamnă aspră şi timpurie, de-abia îşi mai trăgeau sufletul.
Când ajunse criza în toiul ei şi lumea era cuprinsă de ultima deznădejde, iată că se declară războiul.
Ai auzit? Război!
Atât ne mai trebuia! Ca să ne prăpădim de tot!
Las’ că-i bine!
Ce naiba, criza asta?
Criza, vezi dta, drăguţă, este, parexamplu, cum să zic? Pardon – ca o boală, ca o bubă… Coace, coace mereu, coace pe dedesubt şi te prăpădeşte; care va să zică dacă o spargi te-ai uşurat.
Cu războiul?
Păi! Pentru că nici aşa nu mai mergea, dle! Ne prăpădisem de tot! Să vezi acu' ce-o să curgă peste câtva vreme în Bucureştiul ăsta pârlit; lapte şi miere drăguţă!
Aşa să fie!
Criza! Bucureştii vor fi în culmea prosperităţii? Lucru mare!
Cum aşa! Că bine nu-i!
Criza e lucru mare!
Şi nu e vreo scăpare?
Nici o scăpare!
Şi-atunci cum stăm?
Nici aşa! Nici aminteri!
Dar REFORMA?
REFORMA! Spanacul şi BOMBA!"