x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vești bune pentru datornici. Ratele la bancă ar putea să scadă

Vești bune pentru datornici. Ratele la bancă ar putea să scadă

26 Sep 2024   •   13:15
Vești bune pentru datornici. Ratele la bancă ar putea să scadă

Ratele la bancă ar putea fi reduse. La rubrica Safe Income, Adrian Perianu a explicat cum ne putem ]mprumuta mai mult de la bancă, dar şi ce se întâmplă cu dobânzile. 

„Pentru prima oară vedem că scad dobânzile. Scad dobânzile și în Statele Unite, care este cea mai importantă economie a planetei, de la 5,5 la 5%. Este un mega-semnal... Și nu se întâmplă doar în Statele Unite. Avem scăderi de dobânzi cu jumătate de punct procentual și în România, cât și în Europa”, a explicat Andrei Perianu. 

„Cred că e important să ne dăm seama un pic de context. Pentru prima oară în ultima perioadă, o generație probabil ca mea a văzut că putem să avem și inflație mare, și inflația aceasta mare a tras după sine dobânzi nesperat de mari. Și a fost o problemă, pentru că atunci când te împrumuți de la bancă sau când îți faci un credit, fie personal, fie de locuință, îți faci un buget pe care te bazezi, și observi că peste ani bugetul acela se dublează sau trebuie să dai semnificativ mai mulți bani la bancă. Și asta a fost o sperietură generală pentru oricine pe planetă, nu doar în România”, spune Andreo Perianu. 

"Pentru prima oară în ultimii 4 ani, putem spera că ratele noastre de la bancă o să scadă"

„Pentru prima oară în ultimii 4 ani, putem spera că ratele noastre de la bancă o să scadă sau, mai concret, o să ne rămână mai mulți bani în buzunar sau va trebui să alocăm sume din ce în ce mai mici pentru ratele noastre. Fie alocăm sume din ce în ce mai mici pentru ratele noastre, fie unii care sunt la început de drum, poate doar au început să să muncească sau s-au angajat de curând, vor avea șansa să își cumpere și ei o casă, pentru că o să aibă acces la credite.

Ca să vă dați seama, dobânzile acestea au fost atât de restrictive, au fost atât de mari și au fost atât de de speriat, încât foarte puțini oameni s-au mai gândit să-și ia vreun credit anul trecut. Băncile au reacționat, și-au dat seama că nu mai au cui să dea aceste credite și au venit cu oferte speciale în piață deja de anul trecut. Dar cred că vestea bună e de-abia la început. Aceste oferte speciale vor fi din ce în ce mai bune pe măsură ce o să ne mișcăm către 2025 și mai departe, în anii viitori”, a mai spus Andrei Perianu. 

×
Subiecte în articol: rate banca datornici împrumuturi