Renault Technologie Roumanie va gestiona implementarea proiectului Duster 3, cel mai complex de până acum, având în vedere trecerea pe noua platformă CMF-B şi comercializarea sa atât în Europa, cât şi în Rusia, Africa şi America de Sud.
SUV-ul Duster, sub mărcile Dacia şi Renault, înregistrează, în medie, vânzări anuale de 400.000 de unităţi la nivel mondial, potrivit datelor Grupului Renault, iar în opt ani de producţie, cât înseamnă un ciclu complet, ajung să se producă aproape 3 milioane de maşini, în valoare de circa 51 de miliarde de euro.
Proiectul celei de-a treia generaţii a SUV-ului Dacia Duster va fi coordonat de la Bucureşti de echipa Renault Technologie Roumanie şi va fi unul dintre cele mai complexe de până acum, având în vedere că va fi produs în şase uzine la nivel mondial şi vândut sub trei sigle diferite.
„Suntem aici şi cu Gilles Le Borgne, EVP, Engineering, Renault Group şi nu am venit cu mână goală, ci cu Duster 3. Am transferat acum proiectul către Renault Technologie Roumanie. Primele machete sunt în România iar de acum înainte proiectul este unul românesc, de la design la industrializare, proiectare şi achiziţii. Maşina este aici. A avut loc o întâlnire a executivilor Dacia la Bucureşti în România, am petrecut o săptămână aici într-una dintre primele întâlniri de când cu pandemia“, a spus Denis le Vot, vicepreşedinte executiv, CEO pentru Dacia şi Lada, în cadrul unei mese rotunde alături de Gilles Le Borgne, EVP, Engineering, Renault Group, Laurens van den Acker, designerul-şef al Grupului
Renault, alături de Mihai Bordeanu, preşedintele Automobile Dacia, şi Martin Nuernberger noul, şef de design pentru Dacia şi Lada.
„Ieri (joi 9 septembrie - n.red.) toate echipele din Rusia, Maroc, America de Sud s-au întâlnit deoarece programul este unul imens. Discutăm despre şase maşini, patru industrializări, trei mărci, iar totul este realizat aici, la RTR. De astăzi avem 4.000 de oameni care lucrează la partea de inginerie şi 2.700 din cadrul Grupului Renault“, a spus Gilles Le Borgne.
Miza viitorului Duster o reprezintă faptul că deşi va fi realizat pe aceeaşi platformă nouă, acesta va avea mai multe derivate.
„Primul automobil din acest program va fi noul Duster, după care vor veni mai multe variante, mai multe branduri, inclusiv Lada, Renault. Prima va veni după un interval puţin mai mare, nu de 156 de săptămâni, ci de aproape de 190 de săptămâni, însă următoarea va veni în umătorii 3 ani. Din cele şase maşini cinci vor veni în trei ani de la lansare iar prima vine în patru deoarece vorbim de o abordare de familie pentru a controla fiecare variantă“, a explicat Gilles Le Borgne.
Cel mai probabil cea de-a treia generaţie a SUV-ului Duster va fi asamblată tot la Mioveni, însă dacă şi Bigster va veni tot aici sau modul în care vor fi produse SUV-urile Dacia va fi stabilit ulterior.
(sursa: Mediafax)