Scumpirile și inflația i-au determinat pe consumatori să-și restrângă bugetele și să fie mai atenți la cheltuieli. Însă precauția a fost abandonată înainte de Paște, asfel că retialerii raportează vânzări peste așteptări şi peste buget, în timp ce unii producători văd creşteri în volume, semn că nu doar inflaţia ţine pe plus cifrele, arată o analiză ZF.
O situaţie similară a avut loc şi în decembrie 2022, când actorii din comerţ au văzut o euforie în comportamentul de consum, după ce octombrie şi noiembrie fuseseră mai degrabă luni cu vânzări temperate.
„Lumea a fost prudentă în achiziţii până acum o săptămână, dar acum avem vânzări foarte bune. Nu ne aşteptam să fie chiar aşa bune, noi credeam că românii vor fi mai moderaţi. De regulă însă, sărbătorile ne dau un reset“, spune Feliciu Paraschiv, proprietarul lanţului de magazine Paco Supermarket, unul dintre cei mai puternici retaileri independenţi locali.
Pe lângă reţeaua de magazine de tip supermarket, compania are şi un magazin de tip cash & carry de unde se aprovizionează revânzătorii, mici comercianţi locali.
„Şi în zona de cash & carry avem vânzări bune, semn că şi revânzătorii cumpără, deci şi lor le merge bine. Am avut săptămâna asta record de vânzări, cu zile când am obţinut cifre cu 70% mai mari decât într-o zi normală. Nici de Crăciun nu am avut aşa. Sigur că există şi un impact venit din inflaţie, dar e clar că e o creştere mare pe volume“, spune antreprenorul.
Totuşi, el e de părere că e greşit să analizezi doar aceste câteva zile de dinainte de Paşte pentru că aici, de regulă, se observă o creştere puternică. E importantă o analiză comparativă care să cuprindă atât cele două săptămâni anterioare Paştelui, cât şi cele două de după.
„Acum frigiderele sunt pline, aşa că până se vor goli, oamenii nu vor mai veni o vreme în magazine.“ Şi în comerţul modern vânzările sunt „foarte, foarte bune“, cu creşteri în volum, creşteri peste cele din anii anteriori, spune un executiv din domeniu care nu a dorit a fi citat.
La rândul său, Călin Costinaş, deputy CEO al Profi, declară că vânzările sunt peste nivelul bugetat. Totuşi, el adaugă că sunt doi factori de care trebuie ţinut cont – Paştele şi faptul că oamenii au primit săptămâna aceasta tichetele sociale. „E greu să disociez cele două evenimente. Când sunt livrate tichetele, vânzările noastre cresc, aşa că eu cred că e un efect cumulat ceea ce vedem în vânzări. Dacă anterior vânzările începeau să crească puternic pe final de săptămână, acum au început de marţi şi e posibil ca tichetele sociale să fi făcut asta.“ Totuşi, acest fapt ar putea însemna şi că săptămâna care vine va fi una pe minus.
Radu Timiş jr, executivul care conduce grupul Cris-Tim, una dintre principalele afaceri româneşti din sectorul alimentar, cu activitate în producţia de mezeluri, lactate, ready meal, vinuri, dar cu prezenţă şi în turism, confirmă că România e una dintre acele ţări unde ziua de salariu influenţează vânzările.
„Dependenţa de salariu a oamenilor face ca atunci când intră banii noi să vedem asta în vânzări.“
În ceea ce priveşte vânzările din aceste zile, producătorii de alimente spun că rezultatele sunt bune, dar ei nu sunt la fel de optimişti precum retailerii. Unii jucători vorbesc de creşteri în volume, pe când alţii spun că se bucură de faptul că românii nu renunţă la calitate şi la brand pentru un preţ mai mic.
„Ca volume, noi suntem stabili, iar în valoare vedem o creştere. Ţinând cont de evoluţia preţurilor, nu e nimeni pe minus acum ca valoare a vânzărilor. Ce remarcăm în rândul clienţilor e că oamenii nu s-au dus către produse mai ieftine, cumpără în continuare la fel, chiar dacă mai rar“, adaugă Radu Timiş Jr.
Pe de altă parte însă, Grigore Horoi, preşedintele Agricola Bacău, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de carne de pui, dar şi de mezeluri, ready-meal sau ouă, vede în rândul clienţilor o atenţie mai mare la preţ.
„Oamenii au acelaşi buget ca acum un an, dar ţinând cont de inflaţie, ei trebuie să cumpere mai puţin sau mai ieftin. La produsele cu preţuri mari, văd un comportament mai rezervat, la celelalte nu.“
Există însă şi categorii de produse unde şi vânzările în volum cresc, cum ar fi laptele proaspăt şi brânza proaspătă. Evoluţia vânzărilor anumitor bunuri are legătură şi cu perioada din an.
„În aceste vremuri în care nu ştim la ce să ne aşteptăm, lucrurile merg bine, volumele de vânzări sunt şi ele pe plus. Dar asta se întâmplă de regulă de sărbători. Sigur, contează şi despre ce produse vorbim. Dacă în decembrie merg bine vânzările de smântână, acum oamenii caută lapte proaspăt şi brânză proaspătă“, spune Alina Donici, cofondator al producătorului de lactate Artesana.
Perioada sărbătorilor pascale este a doua cea mai bună din an pentru comerţul alimentar, după finalul lunii decembrie când au loc Crăciunul şi Revelionul. Ţinând cont că într-o săptămână normală, tot comerţul alimentar are vânzări medii de circa 500 mil. euro, în săptămâna de dinainte de Paşte ele pot urca spre 750 mil. euro, conform estimărilor ZF. Calculul a pornit de la faptul că tot comerţul alimentar e estimat la 25 mld. euro.Şi pentru alte tipuri de retail, aceste zile sunt unele cu vânzări peste medie, românii alegând să îşi cumpere haine, bunuri electro-IT sau piese de tip decoraţiuni.
Astfel, în total comerţ (alimentar şi non-alimentar), vânzările sar de 1 mld. euro, conform estimărilor ZF.
„Se vede efervescenţa sărbătorilor în această perioadă. E totodată mult mai evidentă revenirea clienţilor în magazine pentru că oamenii vor sta acasă câteva zile şi vor să aibă livrarea confirmată şi produsul să fie deja la ei de Paşte“, spune Dan Ostahie, proprietarul Altex, liderul retailului electro-IT local. El adaugă că în online adesea preţul guvernează, dar în magazin oamenii sunt mai atenţi la funcţionalităţi şi aleg mai documentat.
Astfel, jucătorii din comerţ afirmă în unanimitate că aceste zile sunt unele bune, cu vânzări ce nu trimit cu gândul la prudenţă. Totuşi, ei adaugă că e doar o perioadă scurtă, că după sărbători va reveni lumea la comportamentul „standard“ al acestor vremuri şi anume românii vor redeveni atenţi la modul în care îşi cheltuie banii.