Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În lumea petrolieră autohtonă circulă o vorbă: România este ţara europeană cu cele mai multe elemente din tabelul lui Mendeleev, după Rusia. E o mană cerească de care însă n-am profitat de-a lungul timpului, iar istoria ultimilor 150 de ani, de când se exploatează resursele energetice, a consemnat o risipă de nedescris, care continuă şi azi.
Petrolul a întreţinut maşina de război nazistă, a fost spoliat de sovieticii eliberatori şi a generat iluzii de industrializare peste măsură în vremea comunistă. Azi, exploatarea ţiţeiului beneficiază de o taxare cu mult sub cea din alte state. Gazul a urmat acelaşi curs al industrializării înainte de 1990 şi a reprezentat întotdeauna supapa salvatoare pentru industria chimică prin diverse subvenţii mascate. Industria autohtonă plăteşte cel mai ieftin gaz şi curent din Europa , dar este tributară unui management fără orizont strategic. Acestea sunt cauzele principale care au făcut ca România să fie cea mai risipitoare ţară de pe continent.
Citeste si Bulgaria 5 – România 0. Succesul bulgăresc şi eşecul românesc
La începutul lunii octombrie a anului trecut, omul de ştiinţă şi politicianul german Ernst Ulrich von Weizsäcker a susţinut în faţa unei asistenţe selecte, strânsă cu ocazia summit-ului Clubului de la Roma ţinut Bucureşti, că stoparea risipirii resurselor naturale se poate face prin creşterea preţurilor la energie, iar efectul imediat este acela că firmele vor investi mai mult în tehnlogie. „Lăsaţi energia să se scumpească oricât. Dacă nu, scumpiţi-o voi forţat, pentru că asta nu va omorî pe nimeni.
Aşa vor fi protejate rezervele naturale şi acest lucru va forţa întreprinderile să fie eficiente, adică să caute alte tăieri de costuri, şi va impulsiona cercetarea în tehnologii noi!”, susţinea von Weizsäcker în sala de conferinţe a Băncii Naţionale a României. Aceste afirmaţii au fost făcute mai mult sau mai puţin întâmplător într-o ţară în care resursele sunt ieftine şi unde risipa a fost de foarte multe ori reglementată de autorităţi. Realitatea internă ne arată că avem o industrie chimică energofagă şi că orice creştere de preţ a gazului ar putea să ducă la faliment, dar şi că dispunem de termocentrale pe cărbune şi pe gaze naturale depăşite fizic şi de combinate siderurgice şi metalurgice care sunt încă suspecte pentru neîndeplinirea obligaţiei de investiţii prevăzută în diversele contracte de privatizare. Populaţia plăteşte cel mai ieftin gaz şi curent din Europa pentru că diversele puteri au rezonat mai degrabă cu interesul electoral decât cu cerinţele de construcţie a unei pieţe energetice unice impuse de Uniunea Europeană, care ar presupune până la urmă tarife asemănătoare la utilităţi în statele membre. În plus, cele mai multe CET-uri care ard combustibil convenţional consumă resurse financiare enorme şi poluează mediul înconjurător.
Citeste si Industria bancară din Romania şi scheletele din dulap
Unităţile şi-au depăşit în marea lor parte durata de viaţă, iar reţelele de distribuţie de agent termic încălzesc aiurea solul şi aerul patriei, generând pierderi de peste 2 miliarde de lei anual.
„Suntem risipitorii Europei”, susţine fără echivoc Emil Calotă, fost primar al oraşului Ploieşti şi actual vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Citeste si Companiile care nu-i pot despăgubi pe români în caz de calamitate
Gaze ieftine pentru agricultura altora
„În anii 1970-1980 am construit o întreagă industrie şi pentru asta am avut nevoie de mai mult gaz şi petrol. Am început să cumpărăm de la ruşi, dar am ajuns la producţii interne record. În anii ’80 am ajuns la un vârf de 36 miliarde de metri cubi de gaze şi 11 milioane de tone de ţiţei. Prelucram, produceam şi apoi exportam către ţările arabe sau africane care apoi nu ne mai plăteau. Astăzi nu se mai produc decât 11-12 miliarde de metri cubi de gaze naturale şi 4 milioane tone de ţiţei. Evident că vorbim de risipă”, spune un fost director al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), care a dorit să îi fie declinată identitatea.
Dacă petrolul funcţionează după regulile cotaţiilor internaţionale, în schimb gazul poate fi folosit drept unealtă politică sau economică în funcţie de interese. De exemplu, preţul producţiei interne de gaz este stabilit de ANRE şi se află în prezent la o treime faţă de cel din Rusia. Acest preţ scăzut a alimentat în urmă cu doi-trei ani combinatele chimice ale magnatului Ioan Niculae şi societatea Azomureş, aflată atunci în proprietatea unei companii turceşti, iar baza legală a fost o lege dată chiar de Parlament. Actul normativ stipula că aceste societăţi nu sunt obligate să achiziţioneze gaze din import. Ce s-a întâmplat?
Citeste si despre cine a castigat din risipa Romaniei
Citeste si Manager vizionar cu dosar penal
Citește pe Antena3.ro
