x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România trebuie să împrumute 65 miliarde de lei

România trebuie să împrumute 65 miliarde de lei

de Daniela Ivan    |    07 Ian 2014   •   20:24
România trebuie să împrumute 65 miliarde de lei

Statul român trebuie să împrumute în acest an 65 de miliarde de lei, circa 14,5 miliarde de euro, pentru a putea să funcţioneze în parametrii proiectaţi de buget. Adică să plătească salariile bugetarilor, pensiile, să susţină programele naţionale de sănătate etc.

Vestea bună este că în acest an Guvernul are nevoie de mai puţini bani decât anul trecut. Necesarul de finanţare al României este în scădere cu 7% faţă de anul trecut şi reprezintă 9,8% din produsul intern brut (PIB), consideră analiştii băncii austriece Erste. Spre comparaţie, în anul 2013 statul s-a împrumutat cu 70 de miliarde de lei, ceea ce a fost echivalentul a 11,2% din PIB.

Deşi anul a început de numai câteva zile, Ministerul de Finanţe a împrumutat deja de la bănci 755,14 milioane lei luni, 6 ianuarie şi 70 milioane de lei marţi, 7 ianuarie. Ministerul Finanţelor Publice, condus de Daniel Chiţoiu (foto), a anunţat un program de împrumuturi de 4,03 miliarde de lei de la băncile comerciale, în luna ianuarie, din care 3,8 miliarde lei prin şapte licitaţii de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat, iar 230 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

La ce preţ ne vom împrumuta

În ceea ce priveşte randamentele titlurilor guvernamentale cu scadenţa la cinci ani, reprezentanţii Erste estimează că acestea se vor situa la 4,9% în iunie 2014 şi la 5,1% în decembrie 2014. Analiştii băncii austriece consideră că reducerea programului Fed (banca centrală a SUA) de cumpărări de active, normalizarea inflaţiei şi riscurile politice asociate alegerilor prezidenţiale programate pentru sfârşitul anului 2014 indică o creştere treptată a costurilor la care se va împrumuta Guvernul român.

Totuşi, o îmbunătăţire a ratingului şi efectul pozitiv al acordului stand-by preventiv cu FMI şi UE ar putea diminua presiunea pentru creşterea randamentelor în monedă locală, însă tendinţa generală în sensul unor randamente mai mari va persista.
„Reducerea programului Fed de cumpărări de active va avea un impact limitat asupra pieţei obligaţiunilor din Europa Centrală şi de Est în 2014, în timp ce factorii interni ar trebui să atenueze creşterea randamentelor“, notează Erste.

Datoria guvernamentală este în prezent distribuită echilibrat atât în ceea ce priveşte datele scadente ale împrumuturilor, cât şi în structură având în vedere că baza de investitori s-a extins prin creşterea ponderii străinilor.
„Ca urmare a strategiei Ministerului de Finanţe de prelungire a scadenţelor emisiunilor de obligaţiuni în monedă locală de pe piaţa internă şi de control al costurilor împrumuturilor, datoria guvernamentală este în prezent distribuită mai echilibrat pentru următorii ani. Şi baza de investitori s-a extins semnificativ în 2013, iar nerezidenţii deţineau în toamna acestui an 22% din obligaţiunile şi titlurile emise în lei, în creştere de la nivelul de 6% înregistrat în urmă cu un an“, se arată într-un raport al băncii austriece Erste. În 2013, Ministerul Finanţelor a împrumutat de pe piaţa internă 48,5 miliarde lei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne şi externe, de 3,07 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari.  

×