x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Să nu risipim banii

Să nu risipim banii

de Daniela Ivan    |    21 Apr 2010   •   00:00
Să nu risipim banii
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

Oamenii de afaceri vor un curs de schimb leu/euro predictibil pentru a putea să-şi planifice afacerile. Nu doresc majorarea deficitului bugetar, nici măcar cu aprobarea FMI, pentru că ştiu că banii se vor risipi ca şi până acum.



"Nu trebuie să venim cu aiureli că ne va fi mai bine dacă vom obţine aprobarea unui deficit bugetar de peste 8% din PIB. Noi nu credem că vom face încă două autostrăzi dacă vom avea deficit mai mare, ci că banii vor fi risipiţi ca şi până acum", a spus Florin Pogonaru (foto), preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). El a adăugat că în România fondurile de investiţii ajung să fie cheltuite pentru salarii.

Reprezentanţii AOAR susţin că nu se tem de o fluctuaţie a cursului de schimb de la 4,09 la 4,2 lei/euro, pentru că este previzibilă, ceea ce permite o planificare a afacerilor. "În ultimul an nu au existat evoluţii şi volatilităţi extreme în cursul leu/euro. Banda de 4,1-4,3 lei/euro reprezintă un interval în care mediul de afaceri a început să creadă. (...) Nu m-aş teme de variaţii de la 4,09 la 4,2 lei/euro.

Important este să ne menţinem în această bandă", a spus Pogonaru. El a adăugat că predictibilitatea este foarte importantă pentru mediul de afaceri. Pe de altă parte, secretarul general al AOAR, Cristian Pârvan, a precizat că, din păcate, economia românească nu poate susţine un curs de 3,1-3,2 sau 3,6 lei/euro şi că devalorizarea leului nu reprezintă decât incapacitatea României de a produce. "Nu putem avea o monedă puternică, cu o producţie slabă", a spus Pârvan.

FACILITĂŢI
Companiile care au luat credite în lei pentru investiţii pot să-şi recupereze, prin intermediul Eximbank, până la 50% din dobânda plătită la credite, a anunţat Banca de Export-Import a Ro-mâniei EximBank. Până acum, această facilitate era disponibilă numai pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Compensarea parţială a dobânzii este un ajutor de minimis, societăţile comerciale putând beneficia de această schemă de ajutor de stat până în 2011.

Companiile pot solicita compensarea parţială a dobânzii pentru creditele de investiţii contractate după 1 ianuarie 2006. Valoarea maximă a ajutorului obţinut de un beneficiar în cadrul acestei scheme nu poate să depăşească echivalentul în lei a 200.000 de euro pe o perioadă de până la trei ani fiscali. Eximbank estimează că în acest an peste 1.000 de agenţi economici vor apela la această facilitate.

×
Subiecte în articol: economic