x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Sancţiunile occidentale încep să taie suflul economiei Rusiei

Sancţiunile occidentale încep să taie suflul economiei Rusiei

25 Mar 2022   •   09:00
Sancţiunile occidentale încep să taie suflul economiei Rusiei

Inflaţia din Rusia a accelerat la cel mai ridicat nivel din 2015, industria de petrol şi gaze, motorul economiei ruseşti, este sub presiune puternică, iar fondul pentru zile negre al ţării se topeşte.

Inflaţia anuală din Rusia a acce­lerat la 14,53% în săptămâna în­che­iată pe 18 martie, cel mai ridcat nivel din noiem­brie 2015, în creştere de la 12,54% cu o săptămână în urmă, în con­diţiile în care rubla aflată în de­pre­cie­re puternică a împins dramatic pre­ţu­rile în sus pe fondul sancţiunilor occi­dentale fără prece­dent, scrie Reuters.

Banca centrală a ţării, care ţinteşte o inflaţie anuală de 4%, şi-a menţinut dobânda de referinţă la 20% în martie, avertizând cu privire la o iminentă creştere pronunţată a inflaţiei şi la un viitor declin economic.

În acelaşi timp, războiul purtat de Putin în Ucraina şi valul de sancţiuni occidentale lansat ca reacţie la acesta încep să afecteze motorul economic al Rusiei: industria de petrol şi gaze, notează The Wall Street Journal.

SUA şi Canada şi-au suspendat importurile de petrol, în timp ce UE analizează un posibil embargo. În cea mai mare parte, sancţiunile occi­dentale au evitat o limitare directă a majorităţii exporturilor de energie ruseşti, însă restricţiile americane şi europene au tăiat deja accesul Rusiei la finanţare şi la tehnologie avansată necesară dezvoltării şi mentenanţei câmpurilor sale pe cale de epuizare.

Între timp, un exod al companiilor de energie occidentale dă peste cap proiecte majore din Arctic până în Oceanul Pacific. Traderii şi băncile au evitat de ase­menea încărcăturile cu petrol rusesc în ultimele săptămâni. Toate acestea ame­ninţă pro­duc­ţia petro-lieră a Rusiei.

„Industria va fi împinsă înapoi cu mulţi ani“, arată Mihail Krutikhin, partener în cadrul RusEnergy. „Va fi o reducere a competitivităţii“.

Orice declin al industriei de energie ar putea eroda una dintre cele mai puternice arme geopolitice ale Moscovei, folosită îndelung pentru a pune presiune pe clienţi şi guverne străine. Economia rusească va avea de asemenea de suferit, în contextul în care sectorul de petrol şi gaze reprezintă aproximativ 40% din veniturile bugetare.

Aproximativ 1,5 milioane de angajaţi din industrie şi-ar putea pierde locurile de muncă până anul viitor, spun analiştii.

Gazele ruseşti sunt la rândul lor o sursă majoră de energie pentru Europa. În timp ce un embargo este deocamdată exclus de oficialii europeni, strategii se grăbesc să-şi reducă dependenţa de Moscova.

De asemenea, fondul suveran al Rusiei, care acumulează veniturile petroliere ale ţării, a scăzut cu 11,5% în termeni lunari în februarie la 154,8 miliarde $, în condiţiile în care valoarea companiilor ruseşti în care a fost investit a scăzut din cauza sancţiunilor, scrie Reuters.

Rusia plănuia să folosească bani din fond pentru a înlocui o parte din împrumuturile de stat în acest an şi să direcţioneze până la o mie de miliarde de ruble din acesta pentru susţinerea pieţei de acţiuni.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: inflatie rusia