Casa Albă şi Congresul americanii au căzut de acord că trebuie să furnizeze constructorilor auto General Motors şi Chrysler 15 miliarde de dolari în credite.
Ford a anunţat că nu are nevoie de împrumuturi pe termen scurt. Planul ar urma să fie votat săptămâna aceasta, potrivit lui Barney Frank, preşedintele Comisiei se Servicii Financiare a Camerei Reprezentanţilor. Însă multe detalii sunt încă subiect de dezbaterii tensionate.
Potrivit AP, administraţia Bush ar permite existenţa unui "ţar auto” prevăzut în legislaţie şi care să forţeze companiile să intre în faliment dacă nu vor realiza restructurări îndeajuns de mult sau nu vor diminua costurile cu forţa de muncă pentru a se menţine pe linia de plutire. Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor a declarat că sprijină conceptul unui supraveghetor federal care să supervizeze orice plan de salvare, spunând că nu are încredere în şefii producătorilor auto pot rezolva problema "dacă vor fi lăsaţi la propriile dispozitive”. Propunerea va da drept de veto "ţarului auto” pentru toate deciziile importante ale constructorilor atâta timp cât aceştia vor beneficia de ajutor federal iar companiile vor trebui să prezinte datele financiare Guvernului de fiecare dată când cere. De asemenea, "ţarul” trebuie informat despre orice tranzaţie ce depăşeşte 25 de milioane de dolari. De asemenea, grupurile vor trebui să vândă avioanele private, care au devenit un simbol al ineptitudinii industriei când cei trei directori generali le-au folosit pentru a ajunge la Washington ca să ceară asistenţă guvernamentală. Totuşi, Casa Albă vrea consecinţe clare în cazul în care giganţii auto nu vor îndeplini propriile promisiuni privind viabilitatea pe termen lung. În viziunea Democraţilor, dacă "Big Three” nu va produce până la 31 martie 2009 planuri de restructurare, atunci "ţarul” îşi va pune propria amprentă în faţa Congresului pentru o "salvare cu forţa”. Pelosi chiar a sugerat că Paul Volcker, fost preşedinte al Federal Reserve, banca centrală a SUA ar trebui să fie "ţarul auto”
În acelaşi timp, Ron Gettelfinger, şeful United Auto Workers, sindicatul industriei auto americane, a semnalat că acesta ar putea cere un procent din acţiunile General Motors dacă i se va cere să facă nişte concesii şi mai mari în privinţa numărului de oameni ce vor fi disponibilizaţi.
Statul american chiar ar putea ajunge să deţină acţiuni la cei trei constructori deoarece Trezoreria SUA va primi în schimbul banilor opţiuni de a cumpăra echivalentul a 20% din oricare împrumut guvernamental, conform Bloomberg.
Citește pe Antena3.ro