Creșterea accizei va genera scumpiri de 40 de bani per litru pentru motorină și 43 de bani per litru la benzină, încă de la data de 1 iulie.
Scumpirea carburanților poate genera scumpiri în lanț, avertizează analiștii. Primele care se scumpesc sunt alimentele, pentru că transportul mâncării se face majoritar pe cale rutieră în România.
Veștile nu sunt bune nici în ceea ce privește cursul leu-euro. Majoritatea analiștilor se așteaptă la o depreciere a leului în următoarea perioadă. Astfel, in următoarele luni, euro ar urma să treacă de pragul de 5 lei, ajungând la 5,01 lei pentru un euro. În următorul an ar ajunge la 5,06 spun analiștii.
Și gazele se scumpesc de la 1 iulie, deci astfel cresc și facturile.
Vești proaste pentru românii cu rate la bancă. Ce urmează de mâine
Luna iulie vine cu schimbări şi în ceea ce privește ratele românilor, în cazul celor care au deja un credit, dar și cu scumpiri semnificative pentru cei care nu au încă rate la bancă, dar se gândesc să își cumpere o locuință.
Așadar, românii care au credite în lei, cu dobândă variabilă, vor plăti rate ceva mai mici la bănci. De la 1 iulie, cotația IRCC, indicele de referință pentru creditele consumatorilor, va scădea ușor, de la 5,90%, cât este în prezent, la 5,86%. Astfel, dacă luăm ca exemplu un credit ipotecar, în valoare de 50.000 de euro, pe 30 de ani, rata actuală va scădea, în medie, de la 1 iulie, odată cu actualizarea IRCC, cu aproximativ 7 lei. Toate acestea după ce rata a crescut cu peste 600 de lei în ultimii 2 ani.
Apartamentele noi din marile orașe continuă să se scumpească, atingând niveluri record la nivel național.
Specialiștii estimează o nouă valoare medie record pentru București, de 1723 euro/mp, reprezentând un avans anual de peste 11%.
Un nou nivel maxim a fost atins și pe segmentul apartamentelor vechi, 1705 euro/mp.
Scumpiri sunt și în alte mari orașe precum Brașov sau Iași.
Sursa: Antena3/CNN