DACIA OPREŞTE LUCRUL
Dacia va întrerupe producţia în zilele de 20 şi 21 noiembrie, ca urmare
a necesităţii de adaptare a programului de fabricaţie la evoluţia
pieţei auto. Constructorii auto au mai apelat la această măsură pentru
alte patru zile, respectiv 30-31 octombrie şi 13-14 noiembrie.
Activitatea va continua fără întrerupere în cele două zile la
fabricaţia pieselor de schimb, producţia de cutii de viteze, precum şi
la departamentele Expediţii vehicule şi Finisări. Cadenţa de producţie
actuală a Dacia este de 1.360 de maşini pe zi, iar întreruperea
fabricaţiei în cele şase zile echivalează cu 8.160 de unităţi care nu
vor fi produse.
DACIA OPREŞTE LUCRUL
Dacia va întrerupe producţia în zilele de 20 şi 21 noiembrie, ca urmare a necesităţii de adaptare a programului de fabricaţie la evoluţia pieţei auto. Constructorii auto au mai apelat la această măsură pentru alte patru zile, respectiv 30-31 octombrie şi 13-14 noiembrie. Activitatea va continua fără întrerupere în cele două zile la fabricaţia pieselor de schimb, producţia de cutii de viteze, precum şi la departamentele Expediţii vehicule şi Finisări. Cadenţa de producţie actuală a Dacia este de 1.360 de maşini pe zi, iar întreruperea fabricaţiei în cele şase zile echivalează cu 8.160 de unităţi care nu vor fi produse. (Elly Cristea)
PROGNOZA
Statele din Uniunea Europeană nu vor scăpa de efectele crizei financiare, în pofida măsurilor adoptate de guverne, Comisia Europeană şi SUA. Potrivit specialiştilor comunitari, creşterea PIB va fi aproape de zero în 2009, respectiv 0,1% pentru zona euro şi 0,2% pentru UE. Creşterea PIB-ului se va accelera în 2010 la 1,1% în UE şi 0,9% în zona euro. Referitor la inflaţie, CE consideră că riscurile scad, deoarece creşte şomajul şi se reduce cererea, diminuându-se astfel presiunea asupra preţurilor bunurilor de consum. Creşterea preţurilor se va reduce în 2009 la 2,4% în UE şi la 2,2% în statele cu monedă euro.
DEFICIT ŞI DATORII
Joaquin Almunia (foto), Comisarul european pentru Finanţe şi Economie a spus că există motive de îngrijorare legate de adâncirea deficitului bugetar şi finanţarea datoriilor externe ale României. Almunia a recomandat autorităţilor să implementeze “în timp util” măsuri urgente de politică fiscală. Comisia Europeană estimează că deficitul bugetar al României va ajunge la 3,5% din PIB în 2008, depăşind nivelul maxim de 3% impus prin Tratatul de la Maastricht. Deficitul creşte din cauza creşterii salariilor, subvenţiilor şi transferurilor sociale. Comisia se aşteaptă ca indicatorul să urce la 4% în 2009.
ŞOMAJ
Premierul Călin Popescu Tăriceanu spune că numărul şomerilor ar putea să nu mai scadă, din cauza crizei economice. “Este posibil ca şomajul să nu mai scadă în continuare, însă rata şomajului în 2009 va depinde şi de un alt factor foarte greu de evaluat. Comisia de Prognoză nu poate să facă o astfel de evaluare legată de numărul de români care s-ar putea întoarce din străinătate, din ţările grav afectate, cum este Spania”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, într-o conferinţă de presă susţinută, ieri, la Guvern. Este necesar ca în bugetul de asigurări de şomaj să fie asigurate veniturile pentru plata indemnizaţiei de şomaj.
RATINGURI REANALIZATE
Standard & Poor’s (S&P) ar trebui să trimită în România o echipă de specialişti care să cunoască realităţile şi să refacă datele “scrise pe lângă subiect”, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. El a arătat că, în primul rând, datoria publică a României este la un nivel foarte jos, ca raport în PIB, respectiv de 12%. Referindu-se la un eventual sprijin financiar acordat României de către Fondul Monetar Internaţional (FMI), Isărescu a arătat că nu există “nici un fel de negocieri”. Agenţia de evaluare financiară S&P a redus, săptămâna trecută, ratingul României pentru împrumuturi în monedă străină pe termen lung.
SCADE LEUL
Moneda naţională s-a depreciat ieri înregistrând cele mai mari pierderi dintre valutele din regiune, ajungând la 3,69 lei/euro. “Întărirea dolarului în raport cu moneda europeană a determinat o depreciere a valutelor din regiune, iar leul a înregistrat cele mai mari pierderi, pe fondul cererii ridicate pentru euro”, a spus un dealer. În jurul orei 16:30, cotaţiile se situau la 3,69 - 3,6920 lei/euro, cu circa doi bani peste nivelul de la închiderea de vineri, de 3,6700- 3,6750 lei/euro. Banca Naţională a României (BNR) a afişat ieri o rată de referinţă de 3,6844 lei/euro, cu 2,34 bani mai mare comparativ cu cea de vineri.
DISPONIBILIZĂRI
Societăţile care au contracte cu ArcelorMittal Galaţi fac disponibilizări colective. Astfel, peste 300 de angajaţi ai unor societăţi gălăţene au fost disponibilizaţi în ultimele zile sau urmează să-şi piardă locul de muncă în perioada următoare. “În ultima perioadă a crescut numărul persoanelor disponibilizate în judeţ, iar majoritatea problemelor apar la societăţile aflate în relaţii comerciale cu ArcelorMittal Galaţi şi care îşi restrâng activităţile”, a explicat Carmen Tofan, directorul AJOFM Galaţi. ArcelorMittal reexaminează priorităţile programului de dezvoltare din cauza turbulenţelor economice, informa Reuters.
Citește pe Antena3.ro