x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Studiu EUobserver: un român din doi nu are niciun ban pus deoparte

Studiu EUobserver: un român din doi nu are niciun ban pus deoparte

29 Ian 2013   •   18:45
Studiu EUobserver: un român din doi nu are niciun ban pus deoparte

O treime dintre europeni nu au niciun ban pus deoparte, media fiind stricată de România, ţara în care 48% din adulţi nu au economii.

Potrivit unui studiu realizat de firma germană de cercetare de piaţă TNS pentru ING şi publicat de EUobserver, la polul opus se află Luxemburg, 89% dintre locuitorii Marelui Ducat declarând că au pus bani deoparte.

Acelaşi studiu arată că, în privinţa evoluţiei economiilor personale în ultimul an, acestea au scăzut în rândul a 52% din italieni şi a 47% din spanioli. În schimb, în Turcia şi Marea Britanie, aproape jumătate dintre cei intervievaţi au declarat că au reuşit să pună deoparte mai mulţi bani în ultimele 12 luni.

La întrebarea dacă sunt mulţumiţi de situaţia economiilor făcute, olandezii şi germanii s-au declarat cei mai fericiţi (47% şi, respectiv, 46%), în timp ce cei mai nemulţumiţi sunt cehii (38%), italienii şi spaniolii (36%).

Peste două treimi din cei chestionaţi au afirmat că nu mai cheltuiesc la fel de mult pe hobbyuri, îmbrăcăminte şi îngrijire personală. În schimb, cheltuielile cu educaţia şi sănătatea au fost cel mai puţin afectate.

În medie, mai mulţi europeni spun că pot trăi din economii timp de trei luni (49%) decât cei care consideră că nu pot face aceasta (47%).

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 14.000 persoane adulte din Austria, Belgia, Cehia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Polonia, România, Slovacia, Spania, Turcia şi Marea Britanie.

×
Subiecte în articol: economii studiu euobserver