x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Sute de zboruri întârziate ori anulate în plină vacanță de vară. Pasagerii au dreptul la despăgubiri de sute de euro

Sute de zboruri întârziate ori anulate în plină vacanță de vară. Pasagerii au dreptul la despăgubiri de sute de euro

de Redacția Jurnalul    |    19 Iul 2023   •   13:00
Sute de zboruri întârziate ori anulate în plină vacanță de vară. Pasagerii au dreptul la despăgubiri de sute de euro

Zeci de zboruri au întârziat ori au fost anulate, astfel că mii de români au dreptul la despăgubiri.

Acestea pot ajunge şi la câteva sute de euro de  persoană.

Vacanța de vară a multor români a fost dată peste cap de problemele la cursele aeriene, generate în special de grevele din mai multe state europene. Aceștia au trebuit să petreacă multe ore pe aeroporturi ori să revină în mai multe zile sau chiar le-a fost anulată definitiv călătoria. 

Însă pasagerii beneficiază de anumite drepturi și primul lucru pe care trebuie să-l facă este să semnaleze transportatorului orice problemă legată de zboruri. 

Un regulament european care protejează pasagerii prevede că, în cazul în care cursa este anulată ori întârzie, pasagerul poate cere contravaloarea biletului ori o reprogramare negociată a zborului, la o dată convenită de părți. 

"Dacă este anulat cu mai puțin de 14 zile înainte de îmbarcare sau are întârziere mai mare de 3 ore, sau se refuză îmbarcarea, are dreptul la despăgubiri. Se calculează după distanță. În Europa, este între 250 și 400 de euro. La cele intercontinentale, se poate ajunge la 600 de euro", spune avocatul Marian Mihail.

Pentru a stabili exact valoarea despăgubirii, pasagerul trebuie să contacteze compania aeriană.

"Dacă nu primim un răspuns favorabil, există două variante. Fie ne adresăm organismului de protecție a drepturilor consumatorului, în România fiind cazul ANPC-ului, fie acționăm în instanță", explică acesta. 

Despăgubirile se primesc în minimum două luni şi maximum opt luni de la data solicitării.

Regulamentul european se aplică însă numai pentru anumite tipuri de zboruri, iar românii nu au foarte multă speranţă că vor primi banii.

În cazul în care zborul este reprogramat, pasagerul aflat în aeroport are dreptul la băuturi răcoritoare și mâncare. În plus, dacă este reprogramată cursa a doua zi, acesta are dreptul la o noapte de cazare gratuită. 

Despăgubiri zboruri anulate

 

×