x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ţevile din beton, mai ieftine cu 40%

Ţevile din beton, mai ieftine cu 40%

de Daniela Ivan    |    02 Noi 2009   •   00:00
Ţevile din beton, mai ieftine cu 40%
Sursa foto: /Jurnalul Naţional



Consumul de prefabricate este exterm de mic în România faţă de alte ţări din Uniunea Europeană. În timp ce la noi doar 3%-4% din tubulatura folosită la canalizare sau la alimentările cu apă este din beton, în Germania procentul trece de 50%.

Mentalitatea românească este ex­trem de păguboasă, având în ve­dere că fabricile româneşti produc tubulatură din beton la preţuri cu 35%-40% mai mici decât cele din plastic. "Statul ar putea face o economie de peste un miliard de euro numai din utilizarea ţevilor din beton şi nu s-ar mai pune pro­blem­a neplăţi salariilor şi pensiilor.

Concret, Ministerul Mediului are un buget de 4 miliarde de euro pentru infrastructură, iar Ministerul Dezvoltării are un buget de 1,5 miliarde de euro. La 5 miliarde de euro bani investiţi în tubulatură pentru apă şi canalizare, o economie de 35% trece de un miliard de euro", a precizat Nicolae Noi­ca, fost ministru al Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului. El a adăugat că în România a apărut moda ţevilor din plas­tic, despre care se spune că este "im­por­tată din Occident".

În realitate, lu­cru­ri­le stau cu totul altfel. În Germania, pes­te 50% din ţevi sunt din beton armat şi nu­mai 10% sunt din plastic, spune Ales­sio Ri­moldi, secretar general al Federaţiei Eu­ro­pe­ne de Betoane Prefabricate. În plus, da­te­le statistice prezentate de Federaţia Eu­ro­peană de Betoane Prefabricate arată că în cazul tevilor cu diametru mai mare de 4 metri peste 92% sunt din beton.

Ex­pli­ca­ţia constă în faptul că preţurile pentru tu­bulatura de oţel armat sau din be­ton precomprimat sunt mai mici decât cele de la tuburile de mase plastice, ca ma­te­rial, cu aproape 80%-100%, a de­cla­rat Ni­co­lae Noica. Acesta a mai precizat că şi dacă se adaugă costurile suplimentare pen­tru transport şi manoperă la tuburile din beton armat/beton precomprimat acestea rămân mai mici cu 30%-60%, func­ţie de distanţa şi de cantitatea transportată.
CONSTRUCŢII DIN PREFABRICATE
Europenii utilizează prefabricate pe scară largă şi în ceea ce priveşte construcţia de locuinţe. În Italia sau Spania, peste 40% din construcţiile noi sunt din prefabricate. La noi, numărul acestora tinde spre zero. Situaţia din România este inexplicabilă, având în vedere criza de locuinţe şi faptul că preţul unui metru pătrat construit din prefeabricate se ridică la numai 400 de euro/mp.

România ar putea produce cantităţi mari de prefabricate, având în vedere că există o industrie bine pusă la punct, compusă din 16 fabrici împrăştiate în toate regiunile ţării. Însă după 1990 cererea a fost aproape inexistentă până la apariţia reţelelor de  supermarketuri, care au solicitat elemente modulare din semifabricate pentru construcţia de magazine.


AFACERE PROSPERĂ
În Europa există 8.000 de fabrici, care au 23.000 de salariaţi. Deşi piaţa a acăzut cu 35%, fiind puternic afectată de criză, fabricile de beton prefabricat au o cifră de afaceri de circa 40 de miliarde de euro. Şi asta în condiţiile în care există ţări unde căderea a fost dramatică, precum Irlanda, Spania şi Marea Britanie. Aici,  scăderea în domeniul construcţiei de locuinţe a ajuns chiar şi la 70%, însă producătorii de beton prefabricat s-au salvat cu infrastructura, unde scăderile au fost cu mult mai mici. Guvernele au înţeles şi au pompat bani pentru susuţinerea acestui sector din construcţii. Chiar şi aşa, există 500 de fabrici care au dat faliment în ultimul an ca urmare a crizei financiare.

×
Subiecte în articol: economic