Există răspuns pozitiv din partea acționarilor pentru intrarea unei entități românești (compania Transgaz) în capitalul social al Gastrade cu un procent de aproximativ 10%.
Actuala structură a acționariatului Gastrade include cinci acționari careîmpart cote egale de 20% fiecare. Acestea sunt Grupul Kopelouzou, Gaslog, DEPA, Emporias, Bulgartransgaz și DESFA.
Conform estimărilor, proiectul va fi dat în exploatare comercială pe 30 aprilie, urmând ca 70% din volumele de gaze care ajung la instalațiile sale vor fi distribuite către Bulgaria și de acolo prin interconexiuni transfrontaliere către Serbia, Macedonia de Nord, România și de acolo până în Moldova și Ucraina și la vest până în Ungaria și Slovacia. Instalația este dezvoltată de compania de proiect Gastrade, care are alți patru acționari cu o participație de 20% fiecare – operatorul grec de transport de gaze DESFA, Gaslog Cyprus Investment, furnizorul grec de gaze DEPA Commercial și Elmina Copelouzos din cadrul grupului Copelouzos. Capacitatea terminalului a fost deja contractată pe termen lung în proporție de aproape 80% de către 13 companii, dar există un interes sporit și pentru restul capacității. Unitatea plutitoare dispune de trei unități de regazeificare, cu o capacitate totală de 5,5 miliarde de metri cubi pe an și are o capacitate de stocare de 153.000 metri cubi de gaz.
Proiectul terminalulului plutitor de LNG din Alexandropoulis a fost finzalizat la începuul acestui an, când în largul portului a fost ancorată unitate plutitoare de stocare și regazeificare (FSRU) Unitatea LNG de 155.000 de metri cubi este primul terminal plutitor de LNG din Grecia și va avea o capacitate totală de livrare de 5,5 miliarde de metri cubi/an, cu un vârf de expediere de 22 de milioane de metri cubi pe zi, aproape echivalentul zilnic al întregii producții de gaze naturale a României. Unitatea plutitoare offshore pentru stocare și re-gazeificare va fi conectată la sistemul național elen de distribuție a gazelor naturale prin intermediul unei conducte de 28 de kilometri.
În toamna trecută, Transgaz a intrat în proiectul altui terminal grecesc de LNG, preluând o participație de 15% în consorțiul Mediterranean Gas, care promovează proiectul Argo FSRU din portul grecesc Volos.
Gastrade va primi luna viitoare al doilea transport de GNL
Compania Gastrade din Grecia se așteaptă să primească luna viitoare a doua navă cu GNL la terminalul său din Alexandroupolis. O purtătoare de cuvânt a Gastrade a declarat pentru LNG Prime în comentarii trimise prin e-mail că „punerea în funcțiune a terminalului este în curs”. „Următoarea marfă este programată să sosească la mijlocul lunii mai, după ce terminalul ajunge la operațiuni comerciale, care este programată pentru sfârșitul lunii aprilie”, a spus ea, potrivit lngprime.com. Purtătorul de cuvânt nu a oferit detalii cu privire la noul transport de GNL. Transportatorul GNL de 174.000 metri cubi, construit în 2018, GasLog Hong Kong, a livrat pe 18 februarie marfa de punere în funcțiune din SUA către Alexandroupolis, de 153.600 metri cubi. Acest transportator de GNL, închiriat de TotalEnergies din Franța, a adus transportul de la uzina Cameron LNG a companiei Sempra din Louisiana, în timp ce acționarul lui Gastrade, DEPA, a vândut unele dintre aceste volume către firma energetică de stat din Republica Moldova Energocom.