Propunerea de decontare directă a polițelor RCA va fi benefică pentru piața de asigurări din România prin dispariția ologopolului, arată Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).
"Decontarea directă este benefică pentru piaţa de asigurări şi va duce la dispariţia oligopolului din piaţa RCA din România. Suntem conştienţi de faptul că această decontare directă poate conduce la o majorare a preţului RCA, dar această majorare nu are voie să depăşească 8-10% faţă de tariful de referinţă al RCA, calculat semestrial de un auditor independent. Să nu uităm că frecvenţa daunelor a scăzut cu peste 30% în 2020 faţă de 2019 şi continuă să fie scăzută şi la început de 2021, astfel că o scumpire mai mare de 8 - 10% nu se justifică. Eventuale îmbunătăţiri ale dispoziţiilor noii OUG privind decontarea directă obligatorie vor putea fi aduse prin norme de aplicare emise de ASF. Cu toţii cunoaştem disfuncţionalităţile majore existente pe piaţa de asigurări, iar introducerea decontării directe în legislaţia RCA reprezintă una dintre soluţiile care pot împiedica un dezastru în cazul unui faliment printre cei doi coloşi ai asigurărilor RCA din România care deţin deja peste 70% din întreaga piaţă şi care arată din ce în ce mai fragili", a spus Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.
Totodată, decontarea directă trebuie să se aplice în orice situație, fără excepții.
"Considerăm că introducerea regulii decontării directe este una dintre soluţiile la problemele existente pe piaţa RCA din România şi poate aduce reale beneficii celor 8 milioane de plătitori de poliţe RCA din ţară.
Ne aflăm într-o situaţie critică, în care, în lipsa unor măsuri legislative adecvate, există riscul ca asiguratorii RCA rău platnici să acapareze peste 90% din piaţă, lăsând consumatorii şi persoanele prejudiciate fără posibilitatea reparaţiei vehiculelor şi a recuperării prejudiciilor suferite. Prin introducerea acestui principiu, consumatorul de asigurări va fi responsabilizat să aleagă un asigurator RCA de calitate şi va avea mai multe drepturi, în cazul unui accident, putând să se adreseze fie asiguratorului terţului vinovat de producerea accidentului, fie propriului asigurator RCA.
În lipsa unor asemenea măsuri, numărul proceselor în instanţă, precum şi al petiţiilor şi reclamaţiilor depuse la ASF pentru neplata despăgubirilor - ajuns deja la cifre record, de zeci de mii - va continua să crească, iar oligopolul asiguratorilor RCA rău platnici se va accentua, cu efecte potenţial catastrofale pentru întreaga piaţă", arată confederația.
Ministerul Finanțelor a publicat proiectul OUG pe data de 26 ianuarie 2021.
ȘTIRE INIȚIALĂ Obligativitatea decontării directe a poliței RCA va duce la creșterea nencontrolată a prețurilor, avertizează Federația Operatorilor din Transport (FORT).
"Tarifele RCA vor exploda pe fondul apariţiei unei noi ordonanţe de urgenţă! În spatele uşilor din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară - ASF, a fost pregătit, în ultimele luni, un proiect de ordonanţă de urgenţă, al cărei efect se va resimţi direct în tarifele de primă RCA, atât la nivelul asiguraţilor persoane fizice, cât şi la cele juridice. Proiectul acestei ordonanţe, ce se referă în principal la introducerea obligatorie a decontării directe în poliţa RCA, apare într-un context total neprielnic din punct de vedere al pieţei asigurărilor şi va conduce, în fapt, la o creştere necontrolată a tarifelor de primă", arată federația.
Aceasta înseamnă că, în urma unui accident, asigurătorul vehiculului păgubit A va plăti clientului o despăgubire, pe care apoi o va deconta către asigurătorul vinovatului B.
"De ce vor creşte tarifele? Dacă asigurătorul A are garanţia că orice sumă plătită cu titlu de despăgubire va fi recuperată de la asigurătorul B, nu va mai avea nici un interes să controleze valoarea acestei despăgubiri. Deoarece majoritatea acestor despăgubiri se achita direct unităţilor de reparaţii, acestea vor putea factura orice şi oricât.
Nici un asigurător nu va putea calcula cu exactitate cât de puternic va fi afectat de acest procedeu de decontare. Adică, asigurătorul B nu o să ştie cât de relaxat va fi asigurătorul A în acceptarea unor tarife de manoperă de 800 de lei/oră, adaosuri de 100% la preţul pieselor de schimb sau costuri de 200 de euro pe zi de închiriere a unui autovehicul. De asemenea, nimeni nu va putea estima impactul efectului de contagiune. Adică, cele câteva mii de service-uri care facturează în prezent 150 lei pe ora de manoperă şi oferă discount-uri la preţul pieselor de schimb vor rămâne oare la acest nivel sau vor adopta tarife majorate de 5 ori?", explică FORT.
Marja poate fi între 0 şi 200 % și va duce la creşterea explozivă a tarifelor de primă care deja au trecut printr-o creştere în ultimele luni, estimată la o medie de 15% faţă de tarifele din 2019-2020.
"Este limpede că, aşa cum se întâmplă de obicei în România, iniţiatorul proiectului nu a realizat nici un studiu de impact. Un studiu de impact serios realizat ar fi demonstrat existenţa acestor riscuri, descrise mai sus, precum şi un alt mare risc: diminuarea semnificativă a contractelor CASCO", sunt de părere transportatorii.
FORT cere retragerea proiectului OUG și dezbaterea în Parlament a modificărilor la Legea RCA.