Agențiile de turism anunță că după 20 august 2021 vor începe să scadă prețurile la pachetele de vacanță pentru litoralul Marii Negre - Bulgaria și România.
„Pentru România, după 23 august ne așteptăm la o scădere a prețurilor cu aproximativ 30%, în timp ce, pentru Bulgaria reducerile vor ajunge, după 20 august, până la 40%. Ambele destinații s-au bucurat de o vară aproape fără restricții, iar viitoarele oferte nu fac decât să crească și mai mult apetitul turiștilor pentru concedii aproape de casă”, a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.
Prețuri înainte și după 20/23 august
Dacă acum, cazarea la Mamaia costă între 250 și 350 de lei pe noapte, de persoană, cu mic dejun, după 23 august, aceeași cazare vă ajunge să coste, în medie, între 100 și 200 de lei pe noapte, de persoană.
Prin comparație, la Nisipurile de Aur, o zi all inclusive, de persoană, costă în prezent, în medie, 60-70 de euro, iar după 20 august aceasta va ajunge la un preț de 35-45 de euro pe zi, de persoană, all inclusive.
De asemenea, în România, un sejur de 7 nopți la un hotel de 3 stele, cu mic dejun, are o valoare medie de 2.000 de lei de persoană. Acesta va scădea cu 30% după 23 august, astfel că va ajunge să coste în jur de 1.400 de lei.
În Bulgaria, un pachet de 7 nopți cu all inclusive la 3 stele costă, în prezent, aproximativ 390 de euro de persoană. Iar după discounturile ce vor urma să apară, acesta va ajunge la 250-280 de euro de persoană.
„Pe litoralul românesc, aproape 10% dintre rezervările pe care le-am avut în perioada verii sunt făcute cu tichete de vacanță. Iar valoarea acestora a făcut ca media unui pachet de vacanță în România să fie extrem de competitiv cu cele ale bulgarilor”, a mai declarat directorul IRI Travel.
Noile tarife după 20/23 august 2021
Perioada 20.08-25.08.2021 (5 nopți)
Albena
Hotel 3*, tarif 368 euro/camera dublă standard (2 adulți), all inclusive
Hotel 4*, tarif 635 euro/camera dublă standard (2 adulți), all inclusive
Hotel 5*, tarif 852 euro/camera dublă standard (2 adulți), demipensiune
Nisipurile de Aur
Hotel 3*, tarif 397 euro/camera dublă standard (2 adulți), all inclusive
Hotel 4*, tarif 455 euro/camera dublă standard (2 adulți), all inclusive
Hotel 5*, tarif 842 euro/camera dublă standard (2 adulți), all inclusive light
Obzor
Hotel 4*, tarif 534 euro/camera dublă standard (2 adulți), all inclusive
Hotel 5*, tarif 1500 euro/camera dublă standard (2 adulți), ultra all inclusive
Sunny Beach
Hotel 3*, tarif 382 euro/camera dublă standard (2 adulți), all inclusive
Hotel 4*, tarif 431 euro/camera dublă standard (2 adulți), all inclusive
Hotel 5*, tarif 1407 euro/camera dublă standard (2 adulți), all inclusive
Nessebar
Hotel 3*, tarif 394 euro/camera dublă standard (2 adulți), all inclusive
Hotel 4*, tarif 715 euro/camera dublă standard (2 adulți), all inclusive
Hotel 5*, tarif 1078 euro/camera dublă standard (2 adulți), all inclusive
Mamaia
Hotel 3*, tarif 1355 ron/camera dublă standard (2 adulți), mic dejun
Hotel 4*, tarif 1721 ron/camera dublă standard (2 adulți), mic dejun
Hotel 5*, tarif 3446 ron/camera dublă standard (2 adulți), mic dejun
Eforie Nord
Hotel 3*, tarif 1215 ron/camera dublă standard (2 adulți), mic dejun
Hotel 4*, tarif 1893 ron/camera dublă standard (2 adulți), mic dejun
Eforie Sud
Hotel 3*, tarif 1163 ron/camera dublă standard (2 adulți), mic dejun
Costinești
Hotel 3*, tarif 1094 ron/camera dublă standard (2 adulți), mic dejun
Hotel 4*, tarif 1758 ron/camera dublă standard (2 adulți), mic dejun
Neptun
Hotel 3*, tarif 940 ron/camera dublă standard (2 adulți), mic dejun
Hotel 4*, tarif 1351 ron/camera dublă standard (2 adulți), mic dejun
Hotel 5*, tarif 2702 ron/camera dublă standard (2 adulți), mic dejun
Olimp
Hotel 3*, tarif 1232 ron/camera dublă standard (2 adulți), mic dejun
Hotel 4*, tarif 1311 ron/camera dublă standard (2 adulți), mic dejun
Hotel 5*, tarif 2702 ron/camera dublă standard (2 adulți), mic dejun
Jupiter
Hotel 3*, tarif 1338 ron/camera dublă standard (2 adulți), mic dejun
Hotel 4*, tarif 2592 ron/camera dublă standard (2 adulți), mic dejun
Saturn
Hotel 3*, tarif 1392 ron/camera dublă standard (2 adulți), mic dejun
Hotel 4*, tarif 1870 ron/camera dublă standard (2 adulți), mic dejun
Hotel 5*, tarif 2188 ron/camera dublă standard (2 adulți), mic dejun
Venus
Hotel 3*, tarif 1461 ron/camera dublă standard (2 adulți), mic dejun
Hotel 4*, tarif 1875 ron/camera dublă standard (2 adulți), mic dejun
Hotel 5*, tarif 2296 ron/camera dublă standard (2 adulți), mic dejun