x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mașină de poliție în misiune, lovită în plin de un autoturism. 8 persoane au ajuns la spital

Mașină de poliție în misiune, lovită în plin de un autoturism. 8 persoane au ajuns la spital

de Redacția Jurnalul    |    11 Ian 2025   •   07:49
Mașină de poliție în misiune, lovită în plin de un autoturism. 8 persoane au ajuns la spital
Sursa foto: Observatornews.ro

Doi polițiști și alte șase persoane au fost răniți într-un accident produs în noaptea de vineri spre sâmbătă pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei.

Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, accidentul a avut loc în jurul orei 0.44.

Au fost implicate o autospecială de poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, aflată în misiune, și un alt autoturism.

Până la acest moment, în urma accidentului rutier trei persoane au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale suplimentare, printre care și cei doi polițiști.

Cea de-a treia victimă este un bărbat care urma a fi condus la sediul INML, pasager în autospeciala de poliție.

Șoferii au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele indicate fiind zero.

Polițiștii fac cercetări pentru a se stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.

În total, au fost rănite opt persoane, printre care și doi polițiști. De asemenea, a fost rănit un bărbat aflat în autospeciala de poliție, care era dus la INML.

"În urma accidentului rutier trei persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare, printre care şi cei doi poliţişti. Cea de-a treia victimă este un bărbat care urma a fi condus la sediul Institutului Naţional de Medicină Legală, pasager în autospeciala de poliţie", a declarat Oana Pîrvan, purtător de cuvânt Brigada Rutieră. 

Totodată, în urma accidentului au rezultat alte cinci victime, respectiv conducătoarea autoturismului, o femeie în vârstă de 25 de ani, și cei patru pasageri din auto - două femei în vârstă de 22 de ani, o femeie în vârstă de 27 de ani și un tânăr în vârstă de 19 ani.

Ulterior, şi şoferiţa, dar şi cele patru persoane care o însoţeau au ajuns la spital.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident masina de politie