x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Daniel Dines discută cumpărarea unui pachet de acţiuni în One United Properties

Daniel Dines discută cumpărarea unui pachet de acţiuni în One United Properties

12 Mai 2021   •   09:30
Daniel Dines discută cumpărarea unui pachet de acţiuni în One United Properties
Sursa foto: Rawpixel/Getty Images/iStockphoto

Daniel Dines, CEO UiPath, companie evaluată la peste 35 miliarde dolari prin listarea la Bursa de la New York, este în discuţie să intre în afacerea One United Properties, conform unor surse de pe piaţa financiară citate de Ziarul Financiar.

În discuţie este un pachet de acţiuni de 5% din One United Properties, companie care deţine proiectele rezidenţiale, comerciale şi de clădiri de birouri marca One din Bucureşti, conform surselor citate.

Dezvoltatorul este evaluat la peste 500 milioane euro, astfel că Daniel Dines este în discuţii să investească peste 25 milioane euro.

Victor Căpitanu, cofondator One United Properties, nu a dorit să comenteze informaţia, iar Daniel Dines nu a putut fi contactat.

Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu, foşti bancheri, sunt cei doi fondatori ai One United Properties şi vor să listeze compania în această vară la Bursa de la Bucureşti. Hotărârea şi anunţul oficial privind intenţia de listare a fost făcut acum două săptămâni, BRK Financial Group fiind desemnat să se ocupe de acest proces. Swiss Capital, cel mai mare broker de la bursă, va susţine distribuţia ofertei.

Înainte de listare, Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu, care au cote egale, discută să vândă 10% din companie în tranzacţii private, ca parte a procesului de listare la Bursă. În acest moment ei deţin 75% din acţiuni, iar prin aceste tranzacţii private, plus acţiunile vândute în listarea de la Bursă, vor să ajungă la 60%. Restul de 25% din acţiuni sunt deţinute de mai mulţi investitori români, care şi-au investit câştigurile obţinute în afacerile de bază.

Daniel Dines este cel mai important fondator al UiPath, companie care prin listarea din aprilie la Bursa de la New York a ajuns la o valoare de 30-40 miliarde dolari. Marţi, la ora 15.00, la preţul de 61,5 dolari, valoarea UiPath era de 34 miliarde dolari.

La acest preţ, valoarea pachetului de acţiuni deţinut de Daniel Dines, un matematician transformat în programator, născut în Oneşti, este de 6,6 miliarde dolari, ceea ce îl face cel mai bogat român. În oferta de vânzare de acţiuni de la New York, premergătoare listării la Bursă, Daniel Dines a vândut 1,383 milioane acţiuni la preţul de 57 dolari/acţiune, încasând 72 milioane de dolari.

De-a lungul anilor, el a vândut în diferite etape acţiuni UiPath de 160 milioane dolari, conform raportului de listare la Bursă.

Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu au început să investească în imobiliare în anul 2000, dezvoltând prima clădire rezidenţială în 2006.

Din 2013, ei şi-au extins proiectele imobiliare sub marca One, actualul lider al pieţei rezidenţiale de lux. Printre proiecte se află One Herăstrău Parc, One Charles de Gaulle, One Verdi Parc, One Herăstrău Towers, One Floreasca City, One Peninsula şi acum One Cotroceni Parc, cel mai mare şi ambiţios proiect de regenerarea urnbaă aflat în prezent în dezvoltare în Bucureşti.

În 2020, One United Properties a avut venituri de 100 milioane euro, cu un profit brut de 41 milioane euro.

One United Properties a vândut şi are în execuţie penthouse-uri cu preţuri ce depăşesc un milion de euro, ajungând chiar la 5 milioane euro.

Bursa de Valori Bucureşti se află acum în cea mai bună perioadă a ei, marcând noi maxime istorice, pe fondul unei exuberanţe bursiere vizibilă în întreaga lume.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Daniel Dines