Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cu toate că principiile care stau la baza acestor două tipuri distincte de activități se pot enunța și delimita fără a lăsa loc de interpretări, în practică nu de puține ori se întâmplă ca unii investitori să creadă că realizează investiții, când de fapt desfășoară o activitate speculativă.
Dacă în cazul investițiilor vorbim de o analiză obiectivă a caracteristicilor economice ale unui activ, în cazul speculațiilor nu caracterisicile intrinseci ale acestuia primează, ci ceea ce piața percepe și crede despre activul respectiv si evoluția prețului acestuia într-o anumită perioadă, de regulă relativ scurtă.
În derularea unei investiții, accentul este pus pe o analiză menită să estimeze randamentele pe care activul cumpărat le poate genera în timp investitorului și să stabilească dacă acestea sunt satisfăcătoare în relație cu riscul și costul de oportunitate asumat prin cumpărarea acestuia. Pe de altă parte, tranzacționarea de active bazată pe alți factori și argumente, fie din zona analizei tehnice, fie bazate pe știri curente, dar fără a se limita la acestea, intră în sfera speculației.
Astfel, putem spune că investiția presupune alocarea unor sume de bani în vederea cumpărării unui activ care să genereze plus valoare (randamente) pe parcursul duratei sale de viață, din exploatarea acestuia. Speculația, pe de altă parte, înseamnă de asemenea directionarea unei sume de bani pentru cumpărarea unui activ, însă cu scopul de a obține ulterior (de obicei, pe termen scurt) o sumă mai mare de bani strict din vânzarea acestuia, făcând abstracție de ceea ce activul în sine poate genera din exploatarea sa ulterioară și bazându-se pe predicția creșterii sau scăderii pretului.
În concluzie, în cazul unei investiții, nu cotația sau prețul de piață curent este cel vital pentru investitor, ci fluxurile de numerar pe care activul le produce. În cazul speculației însă, deținătorul activului este dependent permanent de ceea ce piața - sau următorii cumpărători ai activului respectiv - sunt dispuși să-i ofere pentru acesta pentru că speculanții urmăresc profituri mari pe termen scurt.
În sensul celor de mai sus, o distincție între investiție și speculație poate fi ușor făcută și atunci când este vorba despre activele neproductive. Achiziționarea acestora nu poate fi considerată o investiție, conform condițiilor descrise, din moment ce acest tip de active nu generează niciun fel de venit în sine. Fie că vorbim, spre exemplu, despre metale prețioase, mărfuri, teren neexploatat, sau, mai nou, criptomonede, proprietarii acestora sunt dependenți în ceea ce privește valorificarea lor strict de prețul pe care piața este dispusă să îl ofere pentru acestea la un anumit moment. Ca atare, cumpărarea și tranzacționarea de active neproductive, putem spune că intră în sfera speculației.
Însă, dacă în privința activelor neproductive putem face această încadrare generală, când vorbim despre active productive lucrurile devin mai nuanțate. Ar fi naiv să spunem că achiziționarea acestora se califică automat drept operațiune de investiție doar pentu că sunt generatoare de venituri. De altfel, putem reaminti evenimente relativ recente în care uriașe bule speculative au fost formate chiar din tranzacționarea unor active productive dintre cele mai importante: imobiliarele, în perioada premergătoare crizei din 2008 și acțiunile, în special cele alor companiilor tehnologice, în perioada “dot com”, de la sfârșitul anilor ’90, începutul anilor 2000.
Citește pe Antena3.ro
Pentru a se încadra în categoria operațiunilor de investiții, achiziționarea activelor productive trebuie să fie făcută luând în calcul aspecte ce țin de analiză fundamentală și evaluare, fiind esențial ca acestea să confirme că prețul la care achiziția se realizează este mai mic decât valoarea intrinsecă estimată.
Nu acestea erau însă condițiile în care se desfășurau tranzacțiile imobiliare sau cele cu acțiuni ale companiilor tehnologice din perioadele mai sus amintite. Spre exemplu, se făcea abstracție de faptul că prin achizițiile imobiliare capitalul investit se recupera în perioade foarte lungi, uneori obținându-se randamente chiar mai mici decât ale activelor fără risc sau ale depozitelor bancare.
Aceste semnale de alarmă nu contau în deciziile de cumpărare, pentru că se achiziționa cu intenția de a vinde “investiția” primului doritor, bineînțeles, la un preț mai mare, mizându-se pe faptul că tendința va rămâne aceeași la nesfârșit sau, în orice caz, suficient de mult timp cât să se poată profita în acest mod. Evident că această strategie, chiar și atunci când privește tranzacții cu active productive, intră în categoria speculației, și nicidecum a investițiilor, din moment ce ignoră orice aspect referitor la caracterul productiv al activului respectiv și se rezumă doar la prețul aflat în aparentă creștere continuă.
Aceste fenomene de tranzacționare irațională, supranumite bule speculative, apar din când în când sub diferite forme, pe diverse piețe și tipuri de active, fie ele neproductive sau productive și nu există garanții de imunități pentru unele sau altele. Apariția și dezvoltarea lor au însă întotdeauna un rezultat comun, și anume, transferul masiv de avere de la unii participanți la alții, fiind un “joc de sumă nulă” din care societatea per ansamblu nu beneficiază în vreun fel.
Unul dintre cele mai puternice imbolduri, din punct de vedere psihologic, rămâne acela de a se încerca o îmbogățire rapidă, iar tendința de a copia comportamentul unora care par să reușească acest lucru crește, deoarece intervine frica de a rata un câștig facil. Așa că mai mulți cedează și se prind în horă.
Problemele încep să apară atunci când, după o popularizare intensă a fenomenului, cu prezentarea și promovarea celor mai de succes povești, ale celor mai buni așa-ziși experți, ritmul de apariție al noilor doritori de a se alătura “petrecerii” începe să scadă și se înfiripă eșecul, cauzat de o suprasaturație a pieței. Astfel, noii veniți sunt din ce în ce mai puțini, așa că hora începe să se spargă. De aici și până la încheierea bruscă și, pentru mulți, brutală și total neașteptată a “petrecerii” nu mai e mult.
În concluzie, un investitor profesionist ar trebui să se concentreze permanent pe căutarea și identificarea acelor active productive care oferă o relație bună între prețul lor de achiziție, pe de o parte, și perspectivele veniturilor pe care le pot genera și ale riscurilor pe care le comportă, pe de altă parte.
Vlad – Mircea Ionescu, Administrator de Risc, Certinvest
