x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Nasdaq, cea mai slabă lună din 2008. Dow Jones a pierdut aproape 2.000 de puncte în aprilie

Nasdaq, cea mai slabă lună din 2008. Dow Jones a pierdut aproape 2.000 de puncte în aprilie

03 Mai 2022   •   10:40
Nasdaq, cea mai slabă lună din 2008. Dow Jones a pierdut aproape 2.000 de puncte în aprilie
Sursa foto: Rawpixel/Getty Images/iStockphoto

În urma selloff-ului din luna aprilie, acţiunile din Statele Unite au ajuns la noi minime în 2022. Investitorii continuă astfel să renunţe la acţiunile tech pe fondul incertitudinilor legate de încetinirea economiei, ritmul inflaţiei şi perspectivele privind majorarea ratelor dobânzilor.

Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 5,6%, adică aproape 2.000 de puncte în luna aprilie, în timp de S&P 500 şi Nasdaq, indicele marilor companii tech, au pierdut 9,8%, respectiv 15%.

Potrivit Forbes, Nasdaq a înregistrat astfel cea mai slabă lună din octombrie 2008, acţiunile din tehnologie fiind unele dintre cele mai afectate active din ultimele săptămâni. De altfel, indicele este pe minus cu circa 22% de la începutul anului.

Printre aspectele care au stat în spatele deciziilor investitorilor s-au aflat schimbările de politică monetară ale Rezervei Federale, cazurile de Covid-19 din China şi războiul dintre Rusia şi Ucraina. La începutul primei şedinţe de tranzacţionare din luna mai, Dow Jones, S&P şi Nasdaq scădeau cu 0,2%-0,3%.

În Europa, indicele Stoxx 600 scădea ieri cu 1,2% la ora 17:10, conform MarketWatch.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: nasdaq