x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Riscăm să pierdem 3 miliarde de euro

Riscăm să pierdem 3 miliarde de euro

de Alina Botezatu    |    17 Oct 2015   •   11:31
Riscăm să pierdem 3 miliarde de euro

România riscă să piardă trei miliarde de euro din fondurile europene alocate pentru perioada 2014-2020, a susținut Ovidiu Nicolescu, președintele Consiliului Național al IMM-urilor, într-o conferință de presă.

Pierderea ar putea fi provocată de faptul că firmele și organizațiile care au făcut proiecte din aceste fonduri nu vor mai dori să facă așa ceva. Și cum experiența anterioară este necesară, se va crea un gol pe zona de atragere de fonduri.

În aceste condiții, Consiliul a propus ca și acestea să primească facilitățile fiscale la plata datoriilor. El a precizat că, în realitate, cele mai multe dintre aceste organizații au acumulat restanțe, în ultimii ani, tocmai pentru că statul le-a întârziat plata unor contracte și că este o discriminare faptul că nu au fost acceptate între cele care pot solicita aceste facilități.

Țara noastră are alocate pentru 2014-2020 fonduri de 20 de miliarde de euro, cu un miliard mai mult decât în 2007-2013. În prezent, rata de absorbție este de doar 56%, cea mai mică dintre țările UE.
 

×