x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Romsilva dorește să planteze peste 32 de milioane de puieți. La cât de ridică investiția

Romsilva dorește să planteze peste 32 de milioane de puieți. La cât de ridică investiția

25 Mar 2017   •   16:50
Romsilva dorește să planteze peste 32 de milioane de puieți. La cât de ridică investiția

Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva urmează să planteze, în campania de primăvară, peste 32 milioane de puieţi, investiţia cifrându-se la 42 milioane lei, se arată într-un comunicat de presă al autorităţilor remis, sâmbătă, Agerpres"Acţiunile de plantare continuă în toată ţara, în cadrul Lunii Plantării Arborilor (15 martie - 15 aprilie). Regia Naţională a Pădurilor Romsilva regenerează în acest an peste 14.200 de hectare, numai în campania de primăvară urmând să planteze peste 32 de milioane de puieţi, în urma unei investiţii de peste 42 de milioane de lei. Romsilva a regenerat peste 540.000 de hectare în fondul forestier de stat, în ultimii 26 de ani", se arată în document. 

Potrivit comunicatului, românii sărbătoresc sâmbătă, pentru prima dată în istorie, Ziua Naţională a Pădurilor. Această Sărbătoare a fost instituită printr-un proiect de lege adoptat de Parlament în 28 februarie 2017 şi promulgat de preşedintele României în data de 20 martie. 

'Instituirea unei zile speciale pentru celebrarea pădurii este o dovadă clară că România a înţeles importanţa pe care pădurea o are în vieţile noastre. Nu vorbim aici doar de calitatea sa de resursă naturală regenerabilă, cea mai veche astfel de resursă utilizată de om, ci mai ales de importanţa pădurii în echilibrul ecologic şi rolul său în procesul de combatere şi adaptare la schimbările climatice. Invit toţi cetăţenii să reflecteze astăzi câteva momente asupra importanţei pădurii şi responsabilităţii pe care o avem de a o gestiona responsabil şi durabil', a declarat Adriana Petcu, ministrul Apelor şi Pădurilor 

Potrivit actului normativ, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, administratorii pădurilor proprietate publică a statului, ocoalele silvice private, împreună cu autorităţile publice locale şi organizaţiile neguvernamentale pot organiza manifestări şi acţiuni publice dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a Pădurilor. 

×
Subiecte în articol: romsilva puieti plantare