x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

de Jurnalul National    |    27 Ian 2008   •   00:00

Doar 33% dintre companii reuşesc să rezolve conflictele care apar între angajaţi, potrivit unui sondaj efectuat de un institut britanic de relaţii publice.

Statistică: Conflicte rezolvate, imagine bună

Doar 33% dintre companii reuşesc să rezolve conflictele care apar între angajaţi, potrivit unui sondaj efectuat de un institut britanic de relaţii publice. Rezultatele arată că firmele îşi pot îmbunătăţi sau înrăutăţi imaginea în funcţie de cum rezolvă conflictele interne.

 

Studiu: Stresul la muncă, probleme cu inima

Angajaţii care sunt foarte stresaţi la locul de muncă au mai multe pro­bleme cardiace, arată un studiu al University College din Londra. Potrivit cercetătorilor, riscul de a avea afecţiuni cardiace este cu 68% mai ridicat în cazul celor care au un mediu de lucru stresant. Concluziile s-au bazat pe studierea a peste 10.000 de cazuri de-a lungul a 23 de ani. Cele mai afectate sunt persoanele de până în 50 de ani.

 

Estimare: Mai mulţi şomeri în acest an

Şomajul va creşte în 2008 în întreaga lume din cauza încetinirii creşterii economice, a avertizat Organizaţia Internaţională a  Muncii (OIM). Oficialii OIM estimează că în acest an şomajul va creşte cu 0,1% faţă de 2007, de la 6% la 6,1%, reprezentând 5 milioane de persoane.

×
Subiecte în articol: cariera