x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Joburi europene

Joburi europene

08 Mar 2005   •   00:00

LOCURI DE MUNCA
OFERTA - Romanii si bulgarii, cautati de institutiile europene Institutiile europene sunt interesate de romanii si bulgarii care doresc sa lucreze in cadrul programelor de aderare a celor doua tari la Uniunea Europeana. In acest moment sunt disponibile locurile de munca de administrator si asistent.
RADU CROITORU

IN CAUTARE. Romanii si bulgarii pot munci in domeniile resurselor umane, administrativ, servicii parlamentare si servicii lingvistice
Avand in vedere apropiata data de 1 ianuarie 2007, care a fost acceptata pentru primirea Bucurestiului si a Sofiei in spatiul comunitar, Oficiul European pentru Selectia Personalului (EPSO), in numele institutiilor europene si mai ales al Parlamentului European, lanseaza un proiect prin care vrea sa identifice persoanele potential interesate de contracte de munca pe termen determinat.

CONDITII. Potrivit unui anunt publicat pe site-ul Oficiului, EPSO doreste sa infiinteze o baza de date cu cei care cunosc foarte bine limba bulgara sau romana si in mod satisfacator engleza, franceza sau germana. Din aceasta baza de date, institutiile ar urma sa aleaga personal pentru posturi legate de preaderare care ar urma sa lucreze pe durata determinata. Orice cetatean al Bulgariei sau Romaniei sau al uneia dintre actualele state membre ale Uniunii Europene isi poate depune candidatura, cu conditia sa aiba competenta lingvistica ceruta, calificare educationala si experienta profesionala. Personalul angajat pe baza de contract limitat reprezinta o noua categorie de salariati nepermanenti, care a fost introdusa ca parte a recentei reforme privind munca legala in Uniunea Europeana.

PRIMELE. Deocamdata, se primesc solicitari pentru posturile de administrator si de asistent. Pentru prima categorie, este nevoie de un nivel de educatie echivalent studiilor universitare complete, iar domeniile avute in vedere sunt: comunicare/relatii publice, servicii parlamentare si servicii lingvistice.

Pentru a obtine un asemenea post, toti candidatii trebuie sa aiba cel putin doi ani de experienta profesionala. Cei interesati de posturile de asistent-secretar trebuie sa aiba o diploma de studii medii si cel putin trei ani de experienta profesionala relevanta. Domeniile in care sunt disponibile posturile sunt: administrarea resurselor umane, administrativ, servicii parlamentare si servicii lingvistice.

Oficiul European pentru Selectia Personalului primeste deja CV-uri, insa o persoana nu poate candida decat pentru un singur post. Cei interesati isi pot depune candidatura accesand site-ul EPSO (http://europa.eu. int/epso, sectiunea "Staff engaged under contracts"), pana la data de 24 martie 2005, ora 12:00.
×
Subiecte în articol: cariera