Statul ar fi trebuit sa asigure persoanelor varstnice care nu se pot intretine singure un ingrijitor la domiciliu care sa le faca de mancare si sa le spele. Dar sunt prea putini ingrijitori pentru cate cereri sunt. Pana si somerii fug de o astfel de meserie prea prost platita. Batranii neajutorati asteapta saptamani intregi pana sa se gaseasca un ingrijitor.
|
AJUTOR. Ingrijitoarea la domiciliu Dumitra Boariu panseaza piciorul unei batrane diabetice
|
USA, DESCHISA PENTRU ORICINE. A venit Salvarea, au chemat si Pompierii, pentru ca nu o puteau ridica. La spital, doctorii au trimis-o acasa, fara sa-i mai dea vreo sansa de supravietuire din cauza obezitatii. Dar Gherghinei Neagu i s-au vindecat ranile si a ramas asa, vie si singura, imobilizata la pat. Nu a avut niciodata copii si nici nu a fost casatorita. Singurii care o mai ajutau erau nepotii. Unul dintre nepoti a cerut sprijinul statului, sa se gaseasca cineva sa aiba grija de ea. O luna a asteptat sa vina o persoana de la primarie care sa-i schimbe hainele, sa o spele si sa-i tina de urat. Cei de la Directia pentru Asistenta Sociala din Sectorul 2 au gasit in cele din urma un ingrijitor care sa se ocupe si de acest caz. O intalnim pe batrana in garsoniera ei, cu usa de la intrare mereu descuiata.
Paralizie cu mambo. "Scrieti despre viata grea?" Da, da, sunt grea, sunt grea!", face haz de ea insasi batrana cu boneta alba. In camera goala pluteste un miros greu de fecale. Un aparat de radio de la capataiul ei sta deschis. "Hei mambo, mambo italiano..." Gherghina tine in mana un bat. Mult ii mai foloseste, ca ajunge cu el exact pana la radio si poate sa-l regleze cu precizie asa cum pofteste. Zice despre radio ca-i prietenul ei cel mai bun. Cateodata, in noptile de singuratate, da cate o "petrecere" asa, paralizata cum e. Cand se da la radio muzica tiganeasca, sta cu ochii in tavan pana in zori. O femeie mititica, imbracata in halat alb, se tot invarteste pe la capataiul ei. E Dumitra Boariu, ingrijitorul la domiciliu de la Primarie, marele ajutor al batranei. Pentru aceasta paralizata, asistentul social impreuna cu medicul de familie au stabilit ca sunt necesare trei ore de ingrijire. "Solicitarile pentru ingrijitori sunt foarte multe si am incercat sa le solutionam pe toate, asa ca am zis ca trei ore sunt suficiente. Plus ca mai are si un nepot care o viziteaza aproape zilnic si am tinut cont si de asta", ne spune seful Serviciului de Asistenta pentru Persoanele Varstnice, Claudia Nicolescu.
Cu programul bine stabilit "de sus", Dumitra Boariu vine, o spala pe batrana de fecalele adunate peste noapte, mai face curatenie prin casa, si dupa trei ore "la revedere!". Iar paralizata ramane iarasi singura cu aparatul ei de radio vesnic deschis.
"STATUL VREA SA SCAPE DE MINE". Dumitra ar sta mai mult cu Gherghina, ca e femeie de caracter si are multa nevoie de ajutor, dar mai are inca doua cazuri intr-o zi. Ingrijitoarea ne zice din capul locului ca-i place meseria pe care o face, desi salariul ei nu depaseste 2.700.000 de lei. Pentru banii acestia, ea trebuie sa spele batranii, sa le faca in case curat, sa gateasca, sa le faca cumparaturi. "In orice meserie, daca vrei sa faci ceva si inveti si faci cu suflet, totul o sa iasa bine", incearca mititica Dumitra o vorba de duh. Chiar daca nu i-ar placea ceea ce face, oricum nu avea de ales. De cand a fost data afara de la fabrica de mobila unde muncea, de noua ori a incercat sa se angajeze la diferite firme si a fost refuzata. Cel mai mult o deranjeaza ca familiile batranilor la care lucreaza sunt de multe ori dezinteresate. "Le-am zis sa le cumpere pampersi, ca nu mai suntem in epoca de piatra. Dar..." Cel de-al doilea caz al Dumitrei este o batrana cu diabet, careia, din cauza bolii, a inceput sa-i putrezeasca piciorul. Nu vrea sa vorbeasca despre ea, ci o tine intr-o continua vaitare. "Statul vrea sa scape de mine, nu mai am nici un ajutor. Azile nu mai e, camine nu mai e, s-a terminat totul in tara asta. Un om poate sa moara singur." A facut o cerere la Primarie sa i se dea un loc intr-un camin de batrani, sa fie supravegheata 24 de ore din 24. Dar singurul ajutor pe care l-a primit este ingrijitoarea Dumitra, care sta cu ea patru ore pe zi.
SLUJBA OCOLITA
|
Desi in Bucuresti sunt mii de someri, exista locuri de munca si ca ingrijitor la domiciliu inca neocupate.
La Directia de Asistenta Sociala Sector 2 exista 40 de posturi, dintre care 33 sunt ramase libere. "Locurile au ramas neocupate pentru ca nu sunt persoane interesate. In primul rand, ei trebuie sa urmeze un curs de instruire, iar salariul lor este destul de mic", explica Isabela Hurjui, director pentru protectie sociala la Directia de Asistenta Sociala din Sectorul 2. La Fundatia HPH, un curs de trei luni pentru obtinerea atestatului de ingrijitor la domiciliu, avizat de Ministerul Muncii, costa 80 de euro. Asta inseamna ca o persoana care vrea sa practice aceasta meserie va trebui sa munceasca gratuit o luna si jumatate pentru a-si acoperi cheltuielile pentru atestat. O solutie ar fi fost la Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca, unde se organizau cursuri gratuite de perfectionare pentru someri. Dar incepand de anul acesta, ANOFM nu mai pregateste ingrijitori. "Nu se mai organizeaza astfel de cursuri pentru ca nu mai exista o cerere pe piata", ne spune Cristian Tomescu, seful Serviciului de Formare Profesionala de la ANOFM. |
Citește pe Antena3.ro
BLOCATE
|
In Timisoara sunt ocupate doar 10 din cele 14 locuri de ingrijitor la domiciliu.
Dar chiar daca cei de la conducere ar vrea sa mai angajeze un ingrijitor, acestia nu o mai pot face. O ordonanta aparuta la inceputul anului, OG 9/2005, prevede suspendarea ocuparii, in anul 2005, a posturilor vacante la data de 31 decembrie 2004, cu unele exceptii, cum ar fi posturile din institutiile nou- infiintate. "Pana acum nu am primit o cerere din partea unui batran care ar avea nevoie de un ingrijitor. Noi am anuntat autoritatile locale sa se faca demersuri catre Guvern, sa se faca ceva pentru a se debloca aceste posturi!", ne-a declarat Gabriela Curus de la Serviciul de Protectie Sociala Comunitara al Primariei Municipiului Timisoara. |