Slujbe in agricultura pentru drujbist sau fasonator mecanic in strainatate. Preselectia pentru aceste locuri de munca incepe astazi in Buzau si Hunedoara.
de CRISTIAN PETRU | |
LOCURI DE MUNCA | |
|
ALEGERE. Drujbistii si fasonatorii mecanici isi pot depune actele pentru un loc de munca in strainatate |
Persoanele care vor sa munceasca in strainatate pot participa la preselectia organizata de Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca in Buzau si in Hunedoara astazi, maine si vineri. In Buzau, inscrierea in baza de date pentru cei care vor sa plece la munca in agricultura in Spania va avea loc in Strada Pacii numarul 29, iar in Hunedoara, la Colegiul Matei Corvin (Fostul Liceu Metalurgic), Strada Ciprian Porumbescu, numarul 12. La preselectie pot participa atat femeile, cat si barbatii care au varsta cuprinsa intre 20 si 40 de ani.
ALTE MESERII. Tot incepand de astazi, la Hunedoara si la Buzau se pot inscrie in banca de date a OMFM persoanele calificate in meseriile de drujbist in domeniul forestier (barbati, varsta intre 20-40 ani, minimum 1 an vechime imediat anterior anului 2005, dovedita prin cartea de munca) si fasonator mecanic in domeniul forestier (barbati, varsta intre 20-40 ani, minimum 1 an vechime, imediat anterior anului 2005, dovedita prin cartea de munca).
CONDITII. Persoanele care vor prezenta documente falsificate, fie prin stergerea sau adaugarea in mod intentionat a unor date din cuprinsul inscrisului, fie prin contrafacerea intregului inscris, la inregistrarea dosarului personal in banca de date a OMFM in scopul obtinerii dreptului de a beneficia de un contract de munca in strainatate vor fi denuntate de indata organelor abilitate pentru cercetarea penala si pedepsirea faptelor comise. Vor fi acceptate numai dosarele in care se prezinta toate documentele solicitate, dosarul depus constituind doar primul pas in procesul de recrutare si plasare a fortei de munca in strainatate.
ACTE
|
Dosarul persoanelor care doresc sa se inscrie in banca de date a OMFM trebuie sa contina copii dupa buletinul sau cartea de identitate si pasaport, cazier judiciar in original (fara antecedente penale), copii legalizate dupa actele de studii si cartea de munca, adeverinta medicala de la medicul de familie, care sa ateste ca solicitantul este clinic sanatos, si o declaratie pe proprie raspundere, legalizata notarial, din care sa rezulte ca solicitantul nu beneficiaza de pensie de invaliditate. De asemenea, mai sunt necesare si documente care sa ateste experienta in agricultura (pentru cei care vor sa munceasca in acest domeniu), un CV si fisa personala (ambele model OMFM) si doua fotografii tip pasaport.
|