x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Bani şi Afaceri Piata muncii Semnal - Probleme neglijate

Semnal - Probleme neglijate

Publicat la 17 Aug 2008 00:00 Modificat la 17 Aug 2008 00:00
Semnal - Probleme neglijate

Munca peste program şi orele suplimentare sînt direct legate de tulburările mintale care se pot extinde şi în viaţa familială, ducînd la depresie, avertizează autorii studiului.



Munca peste program şi orele suplimentare sînt direct legate de tulburările mintale care se pot extinde şi în viaţa familială, ducînd la depresie, avertizează autorii studiului. Deşi companiile sînt tot mai preocupate, pentru creşterea productivităţii, de sănătatea fizică a angajaţilor şi prevenirea bolilor, problemele mintale ale acestora sînt neglijate aproape în totalitate, deşi riscurile sînt mai mari, susţin oamenii de ştiinţă.

×
Subiecte în articol: cariera