x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Acum 100 de ani. În caz de război

Acum 100 de ani. În caz de război

20 Feb 2013   •   00:03
Acum 100 de ani. În caz de război

Suntem azi în împrejurări care fac ca militarismul să intereseze foarte de aproape pe toţi locuitorii ţării noastre. Recensământul efectuat acum câteva luni – pe lângă folosul general de a fi stabilit la cât se ridică populaţiunea totală a României pe lângă constatările făcute asupra excedentului populaţiunii, asupra centrelor unde s-a observat acest excedent şi asupra proporţiilor lui – reprezintă şi un capitol care (...)  e de o actualitate şi de un interes desăvârşit. Asupra acestui capitol – numărul braţelor pe care România se poate bizui în cazul unui război – d. L. Colescu, directorul statisticii generale din Ministerul Domeniilor, a binevoit a ne da câteva cifre foarte interesante.

Câteva date statistice
După cum am mai arătat, cifra totală a populaţiunii României se ridică la 7.248.000 de suflete. Din această cifră, 3.650.000 de locuitori sunt de sex masculin. Spre a se stabili câţi din aceşti locuitori sunt mai mari de 21 de ani – şi prin urmare în stare de a purta arma în caz de război – se poate aplica împărţirea proporţională obţinută cu prilejul trecutului recensământ. Datele adunate în trecutul recensământ stabileau un coeficient de 28,3 pentru populaţiunea de sex bărbătesc având vârsta între 20 şi 40 de ani. Coeficientul stabilit în trecut – care nu poate prezenta astăzi decât o deosebire cu desăvârşire neînsemnată – dacă e raportat la cifra populaţiei bărbăteşti stabilite, 3.650.000, ne să 1.030.000 de suflete. Prin urmare, România are astăzi 1.030.000 de bărbaţi în vârstă de 20 până la 40 de ani.

Câţi români sunt buni de luptă?
Nu toţi aceştia sunt chemaţi să facă serviciul militar; sunt scutiţi de armată o sumedenie de infirmi, de debili, fiii unii la mame văduve sau la părinţi sărmani şi bătrâni. Scăzând toate categoriile de tineri care nu fac armata, tineri a căror proporţie este de maxim 10%, obţinem cifra de 900.000 de oameni. Acesta ar fi, aşadar, numărul bărbaţilor valizi în vârstă de 21 până la 40 de ani pe care România ar putea conta în cazul unui război.

Sarcina Ministerului de Război
Ar fi bine ca şi Ministerul de Război să publice date generale asupra cifrelor stabilite cu prilejul operaţiunilor de recrutare, spre a se ajunge astfel la cunoaşterea exactă a numărului de oameni pe care putem să ne bizuim în cazul unei acţiuni armate. Din statistica întocmită de Ministerul de Război pentru efectivul intervalului 1900-1908, se stabileşte ca cifră medie 86.000 de tineri trecuţi pe listele de recensământ ca fiind în vârstă de peste 20 de ani; din aceştia se dovedeau ca buni pentru serviciul militar numai 82.000, iar numărul celor înrolaţi nu trece de 57.000. După cum am arătat mai sus şi după cum e firesc –, efectivul e azi cu mult mai mare decât în trecut.
Din “Universul”, 20 februarie 1913; texte selectate de Magda Cristina Ursache

×