Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Consideră că orice artist are o legătură cu muzele. "Echipa cu care lucrăm este extrem de importantă pentru ceea ce facem noi", ne-a mărturisit artistul. Măine, directorul Teatrului Bulandra, Alexandru Darie, implineşte 48 de ani.
Consideră că orice artist are o legătură cu muzele. "Echipa cu care lucrăm este extrem de importantă pentru ceea ce facem noi", ne-a mărturisit artistul. Măine, directorul Teatrului Bulandra, Alexandru Darie, implineşte 48 de ani.
"Mă aflu la Paris, unde mă ocup de Uniunea Teatrelor din Europa, al cărei preşedinte sunt. Am fost acum căteva zile la Bruxelles, unde m-am intălnit cu Comisia Europeană şi cu membrii ai Parlamentului pentru viitoarele finanţări ale Uniunii. Acum am, la Paris, nişte intălniri vizavi de noile adeziuni, noile teatre care ar dori să intre in Uniune. Imi voi serba ziua de naştere in acest minunat oraş. Regret că nu sunt lăngă mine toţi prietenii mei, dar mă bucur că sunt alături de căţiva dintre ei şi sper să fie frumos. Am fost puternic impresionat şi incă sunt şocat de pierderea unui mare actor, a unui mare coleg, Adrian Pintea.
Imi plac actorii care creează. Nu-mi plac actorii cu fiţe. Imi plac cei care pe de o parte sunt serioşi, disciplinaţi, care işi iubesc meseria, dar care au şi iniţiativă. Pentru că, pănă la urmă, este o creaţie colectivă. Pentru un actor, personajele negative sunt mai interesante. Pentru un regizor sunt interesante acele personaje care sunt puse in situaţii interesante, personajele ce poartă cu ele motorul care mişcă o piesă de teatru. Mai puţin personajele de umplutură, dar uneori şi ele pot fi o lume. Aşa că regizorul trebuie să rămănă deschis la toate.
Unul dintre cele mai frumoase momente pe care le-am trăit a fost cănd am implinit 40 de ani. Am avut premiera cu «Iluzia comică» şi toată sala s-a ridicat in picioare şi mi-a căntat «La mulţi ani!». A fost un moment intr-adevăr impresionant.
Poate una dintre cele mai ciudate intămplări a fost atunci cănd am mers cu «Visul unei nopţi de vară» la Bogota. Fiul meu era foarte mic şi aştepta nerăbdător să mă intorc. Mi-a făcut, la despărţire, o casă din carton, aşa cum un copil de 5 ani putea să o facă. Extraordinar a fost că, in ultima zi cănd eram la Bogota, in ziua de Paşti, am intrat intr-o biserică. Acolo erau nişte danii, lucruri pe care oamenii le aduceau in biserică. Printre ele era şi o casă de carton. Am avut un şoc cănd am constat că acea casă era identică cu cea pe care o făcuse fiul meu cu căteva zile in urmă şi la zeci de mii de kilometri distanţă. A fost un semn pentru mine.
Cred că momentul de viraj decisiv al destinului meu a fost reprezentat prin evenimentele din â89, in urma cărora am putut ieşi din ţară şi cănd toată cariera mea a luat o altă intorsătură. Poate că, dacă nu s-ar fi intămplat aşa, aş fi rămas un regizor romăn şi atăt. Faptul că am putut ieşi, că spectacolele mele au putut fi văzute in toată lumea a insemnat şi inseamnă foarte mult pentru mine."
