Astăzi e ziua ta: Andi Andrieş

Dramaturg, fost director al Teatrului Naţional din Iaşi şi al Editurii Junimea, redactor-şef al unor reviste de cultură, nu în ultimul rând ieşean statornic, Andi Andrieş împlineşte mâine 76 de ani. La mulţi ani!

„Iubind cărţile, mă fascinează până şi arhitectura aşezării lor în bibliotecă. E o inconfundabilă construcţie, aparţinând parcă edificiilor sacre. În această ordine de idei, nu mă opreşte nimeni să cred că anii care mi-au aparţinut sau cărora le-am aparţinut, anii vârstei mele, sunt orânduiţi succesiv într-o cronotecă meticuloasă şi veridică. Ei bine, din această cronotecă pot extrage, de pildă, tomul anului care tocmai a trecut.

Un eşantion. Un gest ipotetic, dar plin de concentraţie biografică. Şi pot să cred că în acest răstimp am fost foarte aproape de ceva şi că acel ceva s-a dovedit nerezolvabil (literar vorbind), dispersându-se even­tual vremelnic, lăsându-mă iarăşi lucid între replicile mele să discern raportul esenţial dintre de­părtare şi îndepărtare.

Foarte mulţi dintre noi bravează crezând că nimeni nu îmbătrâneşte. De aceea se utilizează cu ipocrizie consimţită o formulare mai puţin brutală, mai flexibilă, mai catifelată sau mai în­găduitoare. Aşa încât oamenii preferă să afirme că au înaintat în vârstă, că s-au maturizat, că au căpătat experienţă de viaţă şi că au ajuns la vârsta deplină a analizei. Ceea ce e cu totul altceva. În conexiune, pe măsură ce credem că am ajuns în spaţiul liniştitor al răspunsurilor, ne dăm seama că de fapt ne întâmpină interogaţie după interogaţie.

Când, în sfârşit, ne închipuim că am aflat dezlegarea tuturor întrebărilor, exact atunci ne dăm seama că abia intrăm în alte confruntări existenţiale.

Şi pentru că nici eu nu trăiesc linear, ba chiar cultiv cu îndărătnicie o anume aspiraţie, îmi place să aştept următoarele întrebări, cărora să le pot găsi cuvenitele răspunsuri. Ar fi, zic eu, un semn de vitalitate. M-ar avantaja. Imaginea viitorului a fost pentru mine destul de diversă şi de neaşteptată. Ca un paradox metaforic, viitorul a alcătuit mai întâi o perspectivă, aşa cum e normal să fie, mereu în faţă, atrăgător, plauzibil sau dilematic.

Apoi am mers prin ani, am ajuns viitorul din urmă alături, încetinind, parcă obosind, ca prin geamul unui vehicul. În continuare, l-am depăşit cu viteză biologică, m-am concentrat asupra prezentului, deci acum am tot viitorul în spate. Mi se pare clar. Voioşia e o stare firească."