“Astăzi e ziua ta...” - Constantin Lăcătuşu

“Sentimentul pe care-l ai când faci o escaladare e total opus cu ceea ce simţi când te afli lângă familie... Când sunt pe munte, gândul îmi zboară acasă.

“Prea multe premii ajung să deranjeze...”

“Sentimentul pe care-l ai când faci o escaladare e total opus cu ceea ce simţi când te afli lângă familie... Când sunt pe munte, gândul îmi zboară acasă. Când sunt acasă, aud chemarea muntelui”, spunea primul român care a “îngenuncheat” Everestul. Constantin Lăcătuşu împlineşte astăzi 47 de ani.

“Motivaţia mea atunci când pornesc să cuceresc un pisc este cât se poate de interioară. Este ceva de care ai nevoie ca de aer şi explicaţia nu ţine de imagine, de orgoliu sau de a demonstra ceva cuiva. Cred că pasiunea pentru alpinism provine şi din structura mea psihică, poate şi din faptul că m-am născut şi încă trăiesc la Piatra Neamţ, într-un oraş de munte. Mă hrănesc cu acest gen de aventuri şi cu siguranţă este şi dragostea pentru natură.

Nu, niciodată nu m-am simţit mai mult decât un om. Atunci când eşti dominat de această imensitate a naturii, a muntelui, omul se simte foarte mic. În faţa naturii cred că toţi suntem destul de mici şi trebuie să o respectăm. Ascensiunea de mare anvergură este şi o meserie şi o pa-timă. Dacă ar fi doar o meserie, cred că ar fi marcată de recorduri, de performanţe, de orgolii, s-ar pierde din poezie... Dacă ar fi doar o patimă, atunci ar fi una riscantă şi n-ar avea experienţa care în final înseamnă tot meserie. Noi, alpiniştii, suntem destul de hotărâţi şi este foarte greu să ne întoarcem din acest drum. Greutăţile pentru noi nu vin din Himalaya, ele sunt aici acasă, unde pregăteşti expediţiile şi unde sunt probleme care îţi afectează antrenamentul şi pregătirea psihologică.

Cred că am fost destul de norocos. Dacă mă gândesc bine şi realist, am reuşit cam tot ce mi-am propus. Îmi pare rău că am reuşit să-i deranjez pe unii. Pentru că prea multe premii ajung să deranjeze. O parte dintre cei care îmi erau prieteni şi admiratori m-au văzut cu ochi invidioşi.

Ar fi greu să fac o clasificare a celor mai mari satisfacţii pe care le-am trăit – bucuria oferită zi de zi de fetiţa mea Karina, imensele bucurii oferite de fiecare munte urcat, mai ales de premierele pentru România şi cele mondiale, pe care le consider la fel de importante. Eşecurile le consider ca făcând parte din regulile jocului. Important e să ştii să le suporţi, să ştii să lupţi şi eventual să te întorci pentru a-ţi îndeplini visul.

Aş vrea să fac în continuare alpinism şi să fiu un român care se poate bucura de o Românie frumoasă, curată, de munţi curaţi şi de o natură respectată nu numai din vorbe, ci mai ales în practică. Îmi doresc să mai reuşesc cel puţin o expediţie frumoasă, să reuşim să mai facem câteva şcoli de alpinism pentru tineri. Sper ca anul acesta să putem salva cât mai mult din rezervaţiile naturale din România, chiar dacă ne luptăm cu morile de vânt. Îmi doresc să am în continuare o familie sănătoasă şi fericită, mai ales că aşteptăm cel de-al doilea copil în primăvară.”