Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Cam toate filmele mele au avut dispute puternice cu autorităţile de atunci... Nu fac apel la celebra cenzură pentru că mi se pare indecent...”, spune apreciatul regizor. Constantin Vaeni a împlinit ieri 66 de ani.
“Cam toate filmele mele au avut dispute puternice cu autorităţile de atunci... Nu fac apel la celebra cenzură pentru că mi se pare indecent...”, spune apreciatul regizor. Constantin Vaeni a împlinit ieri 66 de ani.
“La 12 sau 13 ani jucam în primul film împreună cu alţi copii, pe vremea aceea. Unul dintre ei este actualul grafician şi profesor universitar Mircea Dumitrescu, care a şi expus zilele trecute la Palatul Parlamentului o superbă expoziţie de grafică. Este vorba de filmul «Ora H», un lungmetraj al lui Andrei Blaier. De acolo s-a produs iubirea fulgerătoare faţă de cinema de care nu m-am despărţit pînă în această clipă. Regie am făcut după ce am intrat la Institutul de Teatru şi Cinematografie, fostul IATC, pentru că nu exista regie atunci. Important este că am devenit regizor. Am mers la Studioul Sahia, la repartiţie, şi am făcut 20 de ani film documentar în paralel cu film artistic de lungmetraj. Cele mai importante sînt filmele însele pentru că pe toate le consider importante. Toate au fost ca şi copiii mei, cum se spune. Sigur că unele au penetrat mai bine în public şi în competiţiile internaţionale. Amintesc aici filmul de debut, «Zidul», care a luat tot ce înseamnă premiu posibil în România. Al doilea film pe care îl iubesc foarte mult este cel după romanul lui Marin Preda, «Intrusul». Filmul se cheamă «Imposibila iubire» şi a luat un premiu absolut excepţional la vremea respectivă în Italia, marele premiu al Festivalului Neorealist de Avangardă. Tora Vasilescu, care juca în film, a luat premiul pentru interpretare feminină. Ţin foarte mult şi la filmul «Drumeţ în calea lupilor», film inspirat din asasinarea profesorului Nicolae Iorga de către legionari. Dezamăgiri le simt acum, pentru că nu mă pot obişnui cu cinematograful semidoct şi neartistic care se face în prezent, criza de valoare nu numai românească, ci şi europeană – valoare în sensul artei filmului.
Dintotdeauna mi-am dorit să fac filme care să nu treacă neobservate, să nu rămînă uitate, să rămînă în conştiinţa oamenilor cu ceva care le-a folosit, care i-a bucurat sau i-a întristat. Ceea ce fac eu să însemne ceva pentru public pentru că nu există cinema şi artă, de altfel, fără să aibă public. Dacă te adresezi unei elite sau unor simpatizanţi nu înseamnă nimic. Îmi doresc să revin cu unul sau două proiecte. Deja visez noaptea că sînt la filmare şi nu mai pot să rabd. Este foarte greu pentru că sistemul cinematografic, în ciuda laudelor care i se aduc, este destul de anemic şi nu promovează adevăratele valori. Sper să se remedieze această stare cît de curînd pentru că generaţia tînără nu este o generaţie lipsită de talent, este doar lăsată în voia sorţii. Nu au mentori, nu au modele. Noi am crescut cu modele – Liviu Ciulei, Federico Fellini, Tarkovski. Acum parcă se face cinema fără dorinţa de a-ţi depăşi maeştrii.”
