x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astăzi e ziua ta...": Crişan Muşeţeanu

"Astăzi e ziua ta...": Crişan Muşeţeanu

de Ramona Vintila    |    17 Dec 2008   •   00:00
"Astăzi e ziua ta...":  Crişan Muşeţeanu

Ca cercetător, a activat în importante şantiere arheologice româneşti şi a coordonat şantierul Durostorum din judeţul Constanţa. Din 1997 este directorul Muzeului Naţional de Istorie a României. Crişan Muşeţeanu îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere.



"Am avut de curând o expoziţie organizată în cinstea celor 90 de ani de la Marea Unire. Anul viitor, în ianuarie, se împlinesc 150 de ani de la Mica Unire. Am dori să facem ceva frumos, mai mare, cu contribuţia multor muzee din ţară care au piese deosebite din această epocă. Am avut o expoziţie în Elveţia, privind neoliticul în România, şi au participat multe dintre instituţiile care deţin patrimoniul de neolitic din ţară. Aş vrea ca după expoziţia privind Mica Unire de la 1859 să refac expoziţia din Elveţia, care a avut un mare succes acolo şi, în holul Muzeului Naţional, să fie un remember pentru publicul bucureştean şi nu numai. Acestea ar fi cele două proiecte de actualitate. Evident că mai am şi altele,  privind alte expoziţii, scoaterea unui album cu cele mai importante piese din tezaurul istoric.
Sunt a patra generaţie de istorici în familie. Străbunicul meu a fost profesor de istorie la Galaţi, înainte de 1880. Din fiecare generaţie am avut câte un istoric, profesor. Cărţile pe care le-am citit când am deschis ochii erau cărţi de istorie. Istoria este o poveste foarte captivantă şi mie mi-au plăcut de când eram mic poveştile. La arheologie am avut şansa ca, în anul întâi, să fiu repartizat pe un şantier arheologic. Acolo am lucrat 30 de ani, alături de o serie de colaboratori de prestigiu din Bucureşti. Încet, încet am prins această pasiune pentru istoria şi arheologia clasică greco-romană.
Consider că civilizaţia greco-romană este actuală şi apropiată de cea contemporană. Făcând abstracţie, evident, de marile descoperiri în domeniul tehnicii. Altfel, această civilizaţie stă la baza a ceea ce trăim noi astăzi.
Arheologia este cea care îmi stă la suflet. De ani întregi de când administrez Muzeul Naţional de Istorie, acestei pasiuni i-am dedicat mult prea puţin timp. Sunt mândru de promovarea în muzeul nostru a unei generaţii de oameni tineri. Tineri de mare speranţă! Am multe şi să-mi reproşez, dar cred că cel mai mare reproş stă la baza faptului că nu am putut să lucrez mai mult în arheologie. Mi-am dorit să fac asta de când eram student. Dacă aş lua-o de la început poate că aş face istoria modernă a României, epoca din a doua jumătate a secolului al XIX-lea... foarte fascinantă.
Îmi doresc libertate de acum înainte, cât mai multă libertate... Mulţumesc colegilor mei din muzeu pentru tot sprijinul pe care mi l-au acordat de când sunt angajat în această instituţie. Am venit greu, aveam un dosar nu foarte curat, dar oamenii au investit multă încredere în mine, ceea ce m-a ajutat foarte mult."

×
Subiecte în articol: calendar