ASTĂZI E ZIUA TA... Cristina Deleanu

"Am lăsat câte ceva în urmă..."
Pe lângă spectacolele de teatru, a jucat în filme, a colaborat cu Teatrul Radiofonic, şi-a "împrumutat" vocea pentru o serie de desene animate şi a fost profesoară de actorie. În 2006 a lansat cartea "Despre maeştri şi extraordinarele lor vieţi". Cristina Deleanu împlineşte astăzi 68 de ani.

Desen de Romeo Răileanu

"Am făcut liceul alături de fiica unei mari actriţe, Sabina Stan, Ileana. Împreună cu ea, şi chiar şi în familie am avut legături cu teatrul, în sensul că am văzut foarte multe spectacole la vremea aceea. Mi-au plăcut şi dansul, şi desenul. Probabil că undeva în sufletul meu se năşteau nişte aptitudini către cultură, artă şi frumos. Având această prietenie din liceu «am dat cu nasul pe lângă ea» şi am zis... la urma urmelor de ce să nu încerc? Deşi nu făcusem pregătiri speciale... Au fost oameni care au considerat că merită să ia în seamă o persoană foarte tânără şi frumuşică! Cred că frumuseţea acestei meserii am descoperit-o d-abia după ce am terminat facultatea, la 21 de ani. Cât de mult este de atunci! Mi-am dat seama că îmi place ceea ce fac, că mă reprezintă într-un anume sens... poate chiar a ieşit ceva de pe urma mea. Eu zic că am lăsat câte ceva în urmă... nişte filme, nişte piese prin televiziune. Am stat la Iaşi cinci ani după ce am absolvit, am jucat la Teatrul Naţional «Vasile Alecsandri». Pe vremea aceea erau repartiţii obligatorii. Măcar atunci aveai asigurat locul, chiar dacă asta însemna să pleci de la mama. Aveai o casă, o leafă... o siguranţă. Eu am avut o şansă să fiu la Iaşi, să joc alături de nişte actori extraordinari. Am căpătat o experienţă foarte mare. Slujindu-mi meseria şi nelăsând-o să treacă pe lângă mine, am învăţat din fiecare ocazie mai plăcută sau neplăcută, cu deplasări în provincie, cu autobuze stricate iarna, cu frig… să devin mai tenace, mai rezistentă, să nu uit că trebuie să trec peste toate greutăţile. Asta a fost în definitiv experienţa mea de viaţă, care m-a făcut un om foarte întreg la minte şi la trup! Am învăţat să aleg, să ştiu ce e bine şi ce e rău, să nu fac mofturi. Să cred că pot, o dată cu înaintarea în vârstă, să mă socot un om cu oarece valoare şi notorietate. Sigur că e o meserie în care eşti expus. Faptul că toată lumea astăzi se luptă să fie pe sticlă sau pe scenă nu e suficient pentru a fi... pe «podium». După 40 de ani de meserie mi-am permis să am anumite pretenţii. Vreau să fac sau nu. Dacă vrei să şi rămâi în această meserie, dragostea şi respectul pentru ea sunt cele mai importante. Dacă o laşi să treacă pe lângă tine sau o faci oricum numai ca să apari, nu merită. Nu e corect şi nu e moral. Trebuie să o faci din suflet şi să o iubeşti, pentru că altfel... te trădează. Îmi doresc să fiu alături de Eugen, să fim sănătoşi! Dacă îmi păstrez în continuare respectul pe care mi l-am câştigat prin muncă în faţa publicului sunt foarte mulţumită. Sunt un om mulţumit, care nu-şi doreşte luna de pe cer..."