Prof. dr Dorin Sarafoleanu, cel care a reuşit să facă otorinolaringologia românească vizibilă la nivel internaţional, marcheză astăzi, pe lângă vârstă, scurgerea a 50 de ani de carieră şi 40 de ani de la înfiinţarea Clinicii ORL „Sfânta Maria”. Jurnalul Naţional îi urează „La mulţi ani!”.
„Anul 2011 a început pentru mine şi pentru colaboratorii mei cu preocupări multiple şi cu o activitate intensă. Colectivul Clinicii «Sfânta Maria», la iniţiativa tinerilor mei succesori, a înfiinţat Societatea Română de Rinologie, afiliată la Societatea Europeană de Rinologie, a iniţiat editarea în limba engleză a Revistei Române de Rinologie, la care avem o prestigioasă participare internaţională şi, în sfârşit, ne ocupăm de organizarea, în toamna acestui an, a primului Congres al Societăţii Române de Rinologie. Dacă adaug la aceasta şi obligaţiile editoriale atribuite clinicii noastre pentru întocmirea Tratatatului de Otorinolaringologie şi Chirurgie Cervico-Facială programat de Editura Academiei Române să apară în anul 2012, cred că am prezentat, în linii mari, activitatea ştiinţifică pe care o desfăşurăm.
Vă surprinde, probabil, faptul că în vremuri atât de tulburi pe care le traversează medicina din ţara noastră se mai găsesc temerari cu idealuri profesionale remarcabile. Aceşti tineri care trudesc pentru ele ar trebui remarcaţi şi, îndrăznesc să spun, ajutaţi. O spun, cu atât mai mult, cu cât ei au rezistat tentaţiei de emigrare profesională. Vreau să mai adaug că astfel de tineri remarcabili activează în multe alte specialităţi. Sper că în scurt timp ei să fie aşezaţi acolo unde valoarea şi competenţa lor profesională îi recomandă după merit.
În medicina noastră, ca de altfel în întreaga societate, se simte nevoia înlocuirii politicianismului oportunist cu meritocraţia. O societate democratică autentică se bazează, în primul rând, pe morală. La rândul său, morala ne obligă la căutarea şi selectarea meritului, ierarhizarea şi promovarea lui. Meritocraţia creează modele şi lideri valabili. Liderul ridicat pe merit va fi întotdeauna respectat şi urmat. El devine astfel un model şi un garant al democraţiei.
Când vom avea în medicina românească peste tot astfel de lideri autentici sunt convins că o mare parte din tinerii doctori, care astăzi sunt plecaţi din ţară, vor reveni şi vor îmbogăţi patrimoniul nostru profesional cu experienţa câştigată în medicina performantă, europeană. Să fim pregătiţi şi să îi primim cum se cuvine.
Orice aniversare trebuie să fie şi un prilej de aducere aminte. Am satisfacţia ca, de data aceasta, pe lângă vârstă, să marchez scurgerea a 50 de ani de profesie şi a 40 de ani de la înfiinţarea Clinicii ORL «Sfânta Maria», ca urmare a cecului în alb acordat la acea vreme de ministrul Sănătăţii, prof. dr. Theodor Burghelea, şi de profesorul Victor Ciobanu, fost director al Direcţiei de Sănătate al Capitalei. Dacă am reuşit să realizez ceva pentru sănătate în aceşti ani, îi las pe bolnavii noştri să aprecieze. Eu consider că adevăratul patriotism medical constă în a oferi societăţii din care provii şi în sânul căreia te-ai format toată lumina pe care ai reuşit să o acumulezi.”