Astăzi e ziua ta... Georgeta Stoica

“Muzeul Satului este sufletul meu...”
Timp de şapte ani a fost director adjunct al Muzeului Satului. A plecat o perioadă, iar, după incendiul din 2002, a revenit ca director, pentru a restaura muzeul. Etnologul Georgeta Stoica îşi sărbătoreşte mâine ziua de naştere.

Desen de Romeo Răileanu

“Aş vrea să scriu o carte, aş vrea să scriu un remember al vieţii mele şi pentru asta adun materiale foarte multe. Doresc să mai fac încă un catalog de covoare. Am predat deja lucrarea şi sper să apară în martie. Este o carte despre covoarele româneşti pe toată ţara, aflată în Colecţia Muzeului. Apropierea mea de etnologie s-a produs treptat. Iniţial am făcut arheologie şi istorie. Prin bunăvoinţa unui profesor de-al meu, de la Arheologie, m-am prezentat la Gh. Focşa care era directorul Muzeului. Primul lucru pe care mi l-a cerut a fost diploma şi notele.

După ce a văzut notele mi-a spus exact aşa: «De mâine poţi să vii la serviciu». Fiindcă la vremea aceea ştiam că la facultate nu se făcea etnografie, i-am spus că eu sunt arheolog şi că nu ştiu foarte multe despre etnografie. Mi-a spus că nu e nici o problemă, că voi citi şi că a observat din notele mele că am o pasiune pentru citit. «O să mergi cu noi pe teren şi o să înveţi». Lucru care s-a şi întâmplat. Astfel am rămas 17 ani la Muzeu. Muzeul Satului înseamnă enorm pentru mine. A fost o perioadă în care l-am părăsit, dar am rămas întotdeauna cu sufletul acolo. Ca director al acestei instituţii, nu am avut neîmpliniri. Dacă ai această funcţie, trebuie să ştii să te porţi egal cu toată lumea şi să foloseşti omul acolo unde consideri că se pricepe cel mai bine. Cred că în mare măsură am reuşit. Niciodată nu trebuie să fii complet nemulţumit de oamenii cu care lucrezi pentru că înseamnă că ai şi tu o vină şi nu ai ştiut cum să-i foloseşti. Sigur că aş fi vrut, de pildă, mai mulţi bani ca să fac o clădire mai mare pentru expoziţii. Am avut o satisfacţie enormă când am văzut cât este de iubit Muzeul Satului. Au venit copii de la ţară cu învăţătoarea lor şi au donat ultimii bănuţi pe care i-au avut. Au fost întreprinderi care ne-au donat materiale de construcţie, au fost meşteri care au lucrat gratuit. A fost o bucurie imensă.

Nu sunt perfect mulţumită de mine, puteam să fac şi mai mult, dar am conştiinţa împăcată pentru că m-am străduit să fac tot ce se poate.

Am pornit cu ideea şi cu idealul de a fi cercetător şi asta am fost întotdeauna. Chiar în perioada în care am plecat de la Muzeu, nu am încetat să fac cercetare. Este o meserie care nu se face în opt ore de birou. Se face cu ore întregi de citit în bibliotecă şi pe teren. Din păcate, astăzi se face mult mai puţină cercetare pe teren. Muzeul publică anul acesta un volum cu fişele făcute acum 80 de ani de echipele lui Gusti. Cred că prin publicarea acestei cărţi-document mai tinerii noştri colegi vor înţelege ce înseamnă o cercetare complexă.”