x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Astăzi e ziua ta: Laurenţiu Damian

0
23 Ian 2012 - 21:00
Astăzi e ziua ta: Laurenţiu Damian


Este autorul a peste 600 de articole aparute in reviste de specialitate pe teme de istorie si estetica cinematografica, a regizat peste 100 de filme documentare, filme de fictiune de scurt si lung metraj, filme experimentale, pentru care a primit premii valoroase. Din octombrie 2011, este gazda emisiunii dedicate filmului documentar - Despre documentar... inca ceva in plus -, difuzata de TVR Cultural. Prof univ dr Laurentiu Damian implineste maine 56 de ani. La multi ani!

"Principalul nu e gloria, ci puterea noastra de a indura..."
"Intotdeauna omul traieste cu speranta ca este deasupra vremurilor. In fapt, el va ramane mereu «sub vremuri». Si, paradoxal desi vremurile in cultura nu sunt usoare, exista o adevarata explozie. Si cand spun asta ma refer la teatru, la cinema, la muzica, la arte plastice. Este atata talent, imaginatie si dorinta de a face arta in jurul meu incat acestor vremuri le pot spune «artistice»! Noul cinema romanesc a impresionat marile festivaluri. Teatrul propune formule incitante si novatoare prin Silviu Purcarete, Andrei Serban, Alexandru Darie, Victor Frunza, Sandu Dabija, Radu Afrim - ca sa nu citez decat cativa. Cred ca este inca valabila celebra replica a Ninei din «Pescarusul» lui Cehov: «principalul nu e gloria, ci puterea noastra de a indura!». Iar eu, in acest timp, nu sunt doar un spectator la toate evenimentele. Lucrez la un film despre Silviu Purcarete (repetitiile la «Furtuna» lui Shakespeare la Teatrul National «Marin Sorescu» din Craiova) si indrum o noua generatie de cineasti la UNATC «I.L.Caragiale» Bucuresti. In plan editorial, impreuna cu criticul si istoricul de film Marilena Iliesiu si doamna prof.univ. Ileana Littera, suntem aproape de finalizarea unui volum cu articole, cronici si insemnari despre cinema ale unuia dintre cei mai mari profesori de Istoria si teoria filmului – George Littera. In acelasi timp, ma uit cu mare bucurie cum filmele romanesti castiga premii dupa premii si stiu ca majoritatea tinerilor cineasti mi-au fost studenti. E o bucurie secreta si, de multe ori, ma iluzionez sa cred ca am avut si eu o mica contributie la succesul lor. Sa fie vanitate? Nu stiu, dar intotdeauna le-am spus studentilor mei ca daca ei nu ma vor depasi inseamna ca instinctul meu pedagogic nu a functionat.

Am vrut initial sa ma fac actor. Cred ca era benefic pentru histrionismul meu nativ. Apoi, mi-am dorit sa fiu regizor de teatru. Si astazi admir lumea teatrala pentru ca are eleganta si, mai ales, pentru ca actul scenic este mult mai sincer decat cel cinematografic. In teatru, autenticitatea unei trairi o simti direct, esti acolo langa actor si nu te refugiezi intr-o iluzie la care se mai adauga efecte speciale de tot felul, lucruri specifice filmului. Vreau sa spun, direct, ca in film se minte mult mai mult si se poate manipula mult mai usor. Tocmai de aceea in institut, desi trebuia sa facem un singur an in paralel regie de teatru si regie de film, am obtinut de la profesorul Mircea Dragan, pe atunci rector, ca impreuna cu colegul meu Ovidiu Bose Pastina, sa mai facem un an de teatru. Am avut profesori remarcabili – Elisabeta Bostan la film, Valeriu Moisescu si Catalina Buzoianu la teatru. Dar, momentul decisiv cand m-am indreptat spre cinema, a fost acela cand am vazut «Padurea de mesteceni» a lui Andrzej Wajda. Am vazut filmul de cinci ori. Era un poem despre iubire si moarte. Era acolo si Cehov, si Ibsen si Strindberg. Atunci am hotarat sa fac film. Am facut doua lung metraje si peste 60 de filme documentare, am scris carti si articole. Imi aduc aminte ca dupa vizionarea filmului «Moartea domnului Lazarescu» am iesit din sala coplesit si m-am intalnit cu criticul de film Cristina Corciovescu. Ne-am uitat unul la altul, am tacut mult timp, dupa care ea mi-a spus: «asta e Laurentiu, am facut si noi ce-am putut.» Se referea la trecerea ei sau la trecerea mea prin cinema. Cam asta este, am facut si eu cat am putut!

As fi vrut sa mi se puna intrebarea pe care eu mi-o pun in fiecare zi: «ce inseamna sa fii om in zilele noastre?!». Omul de cultura este astazi parca mai umilit decat altadata. Cand mergeam sa infrunt cenzorii si sa-mi salvez secventele din filmele documentare, politrucii ma faceau zob, dar undeva in privirea lor citeam ca asta-i jocul, si simteam ca dincolo de limba de lemn ei ma respectau. Acest respect este astazi mult mai estompat. Mereu ti se da de inteles ca demersul tau poate foarte bine sa lipseasca. Faptul ca sala de cinema este astazi aproape goala, cand discutam de filmul romanesc, e un semnal ca undeva s-a produs o ruptura. Dar ca sa legi puntile trebuie sa te gandesti si la nevoia unui public, nu doar la vesnicul autoportret cinematografic.

Cum ar fi aratat destinul meu, daca nu m-as fi nascut roman?Intrebarea invita la alcatuirea unui scenariu. Evident cu un personaj, un alt personaj decat mine. Probabil ca, acest personaj neavand atatea mari suferinte nu s-ar fi indreptat spre arta. Ar fi avut niste repere obiectuale clare – o casa, o masina, excursii – asa ca in acele reclame care te invita sa faci credite la banci. Componenta nativa este foarte importanta in arta. Exista o mare deosebire intre un autor si un regizor. Regia de film este o meserie, autorul are o vocatie.

Lucrul cel mai bun care mi s-a intamplat este fiul meu Anghel Damian. Este actor in anul II la UNATC «I.L.Caragiale» Bucuresti, la clasa profesorului Adrian Titieni. Este talentat si, cred ca va insemna ceva in teatru si in film. Sunt un tata extrem de obiectiv. Am vrut ca el sa faca regie, a fost cultivat in acest sens atat de mine, cat si de mama lui Anca Damian, iar el ne-a facut o mare surpriza. Poate ca undeva esecul meu de la actorie a primit o compensatie tocmai acum. Si ca lucrurile sa capete consistenta – si spun asta cu umor – amandoi am jucat in filmul unei studente, e vorba de regizoarea Olivia Caciuleanu, si amandoi am primit premiul de interpretare. Implinirile profesionare sunt filmele mele, iar dezamagirile vin de la cativa oameni pe care i-am intalnit in existenta mea. Nu vreau sa spun nume, pentru ca lista ar fi extrem de lunga. Poate am dezamagit si poate la randul meu sunt si eu pe listele altora. Probabil ca dezamagirea vine datorita faptului ca nu am stiut sa fac o optiune clara cu riscurile de rigoare. Nu poti sa fii si dascal si sa faci si film. Cine le face pe amandoua, le face prost sau sacrifica. In cele mai multe cazuri sunt sacrificati studentii. Nu am facut de mult lung metraj, dar studentii mei au fost Cristian Mungiu, Radu Muntean, Hano Hofer, Calin Netzer, Titus Muntean, regretatul Cristian Nemescu... Cred ca, doar aceste nume pot justifica faptul ca nu am sacrificat, dar pana la urma am facut o optiune care m-a privat. Nici nu stiti de cate ori, cand asist la ceremonii in care studentii mei sunt premiati, gandul acela secret ca ei ar putea aminti la capitolul "multumiri" si numele meu, nu-mi da pace! Doar Cristian Nemescu multumea profesorilor lui. Cred ca el a reprezentat cea mai consistenta valoare cinematografica de pana acum. Eu intotdeauna am multumit profesorilor mei.
As vrea ca cei tineri sa-mi vada filmele si sa spuna: "iata un cineast care a crezut ca documentarul poate modifica constiinte si fictiunea poate modifica suflete! A reusit doar in parte."

Spunea Marin Sorescu intr-o minunata piesa de teatru, «Paracliserul»: «nici nu stiu daca sunt batran sau tanar, dar au inceput sa ma doara anii!» Gandul meu se indreapta catre cineastii care au facut odata film, iar acum fie traiesc din amintiri, fie refuza sa-si mai aminteasca. Lor le-as spune, ca un apel la memorie: «ati reprezentat si reprezentati ceva pentru filmul romanesc». E ca si cand mi-as spune mie insumi acest lucru."
Citeşte mai multe despre:   calendar,   astăzi e ziua ta...,   laurentiu damian

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de