Astăzi e ziua ta... Lucian Avramescu!

"N-am avut abonament gratuit la fericire..."

Lucian Avramescu, "un poet al iubirii", director general al AM PRESS, împlineşte mâine 61 de ani. La mulţi ani!

"Telefonul Ramonei Vintilă a picat ca o grindină. În curând e 14 august, zice colega de la Jurnalul Naţional, şi trebuie să mă supun ritualului unor întrebări. Vine o vreme când  ziua de naştere pică mai des, ca un junghi, ca plata chiriei. Mă uit pe întrebări. Sunt deştepte. Multe sunt legate de poeziile mele. Păi de ce să-mi mai bat capul şi să nu le oblig pe ele să răspundă? Deschid una din cărţile mele. Citesc: «Am mulţi duşmani, multe ghinioane/ zilele mele ar putea fi de o tristeţe fără cusur/ m-am băgat în o mie de încurcături amoroase/ şi totuşi sunt optimist,/ iar când îmi ajunge cuţitul la os înjur/». Şi mai departe: «Cu cât sunt mai trist cu atât sunt mai vesel,/ cu cât râd mai tare/ cu atât mai bine  îndes pălăria/ pe lacrima mea cât o bivoliţă». Şi totuşi, cum aş putea să răspund astfel unor întrebări serioase?  Ramona mă  chestionează  despre copilărie, tinereţe. Iată răspunsul unei poezii: «O vreme am sărutat lumina/ lângă stâlpul înfrunzit al casei părinteşti;/ atunci/ multe alunecau la vale o dată cu pârâul nichelat al grădinii/ şi prea puţine îmi apăsau inima». Ar putea fi acesta un portret de adolescent - «iată-l, Doamne, cine-o fi nu ştiu,/ are-un fel de iarbă în privire/ şi miroase-a vânturi din pustiu/ şi miroase a împotrivire//face rele, Doamne, printre nori/ dă cu îngeri, li se culcă-n prag/ are-n schimb o milă de cocori/ şi-am simţit că ţi-e şi ţie drag». În legătură cu fericirea? N-am avut abonament gratuit nici la noroc, nici la fericire, stimată colegă.

Nu mi-au căzut cozonaci din cer în bătătură, iar ceea ce am dobândit în viaţă a fost prin sforţare proprie. Nici clipele de fericire, dacă nu le confund cumva, n-au venit  ca o ploaie de la Dumnezeu. Cel de Sus, pentru a nu-l mânia, mi-a dat ceva pentru care n-am muncit - talentul literar, acela care este şi atât cât este. Îmi reproşez că n-am depus nici o strădanie să storc din el cât aş fi putut. Unii, uscaţi ca iasca, au pus pe ei galoane literare şi au devenit sorcovă de medalii. Eu «din Atica în Rhodos, băgam în valuri frica/ pirat eram pe ţărmuri, dar n-am ales nimica/ acum, lăsat la vatră, n-o spun cu vreo durere/ vestonul cu iluzii mi-e singura avere// puteam să fiu, ştiu bine, zeiţelor amant/ să calc norocul vieţii pe cel mai suplu cânt/ azi tai cartofii casnici cu sinceră plăcere/ vestonul cu iluzii mi-e singura avere». Despre dragoste? Îmi place într-adevăr când citesc sau aud despre mine că sunt un «poet al iubirii». Poate fi poetul altcum decât un îndrăgostit? Îndelung cântata mea poezie «Bună seara, iubito» nu este un accident de inspiraţie, o toană de vers dictat de amurguri, ci poate fi - de ce nu? - o poveste de viaţă tulburătoare şi irepetabilă din care s-a născut o stea. În sens literar, fireşte, viaţa poate fi văzută mai departe şi aşa: «Îmi voi pedepsi umărul/ cu o povară în plus,/ îmi voi pedepsi tălpile/ cu un drum mai lung/ îmi voi pedepsi inima cu o nouă dragoste// îmi voi pedepsi unghiile/ să se caţere pe stânci mai înalte/ îmi voi pedepsi buzele/ rostind cuvinte neînvăţate/ îmi voi pedepsi inima înhămând-o la o nouă iubire// îmi voi pedepsi auzul/ cu semnale de pe îndepărtate planete/ îmi voi pedepsi viaţa/ să mai trăiască viaţa unei vieţi/ îmi voi pedepsi inima incinerând-o pe rugul unei noi iubiri». Dar nu mă lua în serios, Ramona! Aşa este când laşi poeziile să răspundă în locul tău."