"Astăzi e ziua ta..." – Margareta Pâslaru

"65 de ani… aidoma unui scenariu de film"
O legendă vie a României, o artistă cu totul specială, Margareta Pâslaru împlineşte astăzi 65 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"65 de ani… aidoma unui scenariu de film"
O legendă vie a României, o artistă cu totul specială, Margareta Pâslaru împlineşte astăzi 65 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Eu cred că acela care s-a născut cu suflet de artist simte profund durerile omeneşti. De aceea îşi foloseşte darul alinînd suferinţele altora, prin arta sa. Cu anii, activităţile umanitare, voluntariatul, metamorfoza spirituală diversifică aptitudinile – lărgind orizontul. Aşa s-a născut motto-ul meu: «În tinereţe ne străduim să ne facem un nume. La maturitate trebuie să folosim numele spre binele altora»", spunea reputata artistă.

"Apreciind atenţia acordată, încep aceste rînduri felicitîndu-mi colegele şi colegii de breaslă născuţi în aceeaşi zi, 9 iulie. Sănătate şi succes tuturor!

Din cei 65 de ani împliniţi, trăiţi aidoma unui scenariu de film, am dăruit publicului 50, încercînd să-mi aduc contribuţia prin activităţi artistice în beneficiul altora. Pe scenă şi ecran, în spatele cortinei, compunînd, înregistrînd, scriind texte, scenarii pentru emisiuni, filmînd, regizînd, lucrînd cu tinerii; am depăşit sfera muzicii uşoare. Un artist creează şi atunci cînd nu este vizibil.

În ciuda faptului că-mi displace să povestesc despre mine – lăsînd faptele să o facă –, voi puncta cîteva aspecte prin care, de fapt, doresc să onorez colaboratorii. 62 de compozitori în frunte cu George Grigoriu, Paul Urmuzescu, Temistocle Popa, Radu Şerban, Florin Bogardo, avînd încredere în mine, mi-au oferit creaţiile lor în cele mai variate ritmuri; rumba, vals, swing, tangou, pînă la twist, blues, rock, chiar ritmuri sud-americane. Studiul şi intuiţia m-au condus de la un stil muzical la altul, interpretînd piesele prin prisma propriei simţiri, încercînd să mă autodepăşesc. Am căutat să-mi diversific mijloacele de expresie, considerînd că un artist trebuie să tindă spre complexitate. Îndemnul Mariei Tănase de a cînta şi folclor m-a făcut să descopăr în mine o calitate pe care nici nu ştiam că o posed.

Mi-am urmat vocaţia cu pasiune, dăruindu-mă total chemării, pierzîndu-mă în interpretarea fiecărei melodii, de parcă ar fi fost ultima. Flacăra meseriei m-a purificat, perpetuînd în mine acel sîmbure de nebunie şi inspiraţie. Ştiind că fiecare artist este unic, avînd o «stea» în universul creativ, competiţia a fost, este şi va fi doar cu mine însămi. Încrederea marelui regizor Liviu Ciulei mi-a deschis un nou drum, ca actriţă, alături de Toma Caragiu, Clody Bertola, Victor Rebengiuc – în piesa «Opera de trei parale» la Teatrul L.S. Bulandra. La acest teatru m-au remarcat regizorii de film Francisc Munteanu, Lucian Bratu, debutanţii în cinematografie  Cezar Grigoriu şi Alexandru Bocăneţ, culminînd cu invitaţia doamnei Elisabeta Bostan în «Veronica» şi «Veronica se întoarce». A fi aleasa unor mari profesionişti este o reuşită în sine. Toate colaborările de succes la care se adaugă Radioul, Casa de discuri Electrecord, Teatrul Tănase au adus multă bucurie maselor, unor generaţii succesive. Şi astăzi, după o jumătate de secol, publicul meu îşi manifestă dragostea, îmbrăţişîndu-mă pe stradă ca pe un membru al familiei, fredonîndu-mi compoziţia «Lasă-mi toamnă pomii verzi», inspirată de versurile Anei Blandiana.

Evident, succesul îmbracă diferite forme. Nu repeţi un succes din trecut, ci evoluezi, matur, adresîndu-te altui public, altor cerinţe. În ultimul deceniu, multe dintre realizări au fost peste aşteptările mele. Mă refer la crearea unor emisiuni de televiziune cultural-educativ-umanitare pe care le-am realizat în totalitate, ca şi producător, regizor, editor. Prin această meserie numită videographer, prin acumulări succesive în direcţii variate, am reuşit să contribui la succesul altora. Flerul Ilenei Pop, care m-a descoperit la Casa de Cultură Griviţa Roşie – cîntînd cu orchestra Paul Ghentar –, aprecierea regizorului Valeriu Lazarov, de la care am învăţat despre arta televiziunii, Tudor Vornicu, Titus Munteanu mi-au dat curajul de a-mi urma vocaţia pe multiple planuri, inclusiv acela al compoziţiei.

Am visat să devin «un actor total», acela care cîntă, dansează, face teatru şi film, compune şi se acompaniază la un instrument; acela care face artă. Colegii mi-au mărturisit că le-am fost model; ştiind că la rîndul lor îi inspiră pe alţii, mă bucur pentru succesul lor. Recunoştinţa mea se îndreaptă către cuplul arhitecţilor Ghiţulescu, părinţi spirituali care mi-au fost alături jumătate de secol, încurajîndu-mă în experimentele mele artistice.

Pentru ce mă felicit? Pentru reuşita de a echilibra meseria cu viaţa de familie."