Astăzi e ziua ta... Mircea Penescu!

Conf. dr Mircea Penescu, directorul Spitalului Clinic de Nefrologie "Dr Carol Davila" şi preşedintele Fundaţiei "Medicina şi Muzica", îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Sunt un doctor care iubeşte oamenii, iubeşte meseria şi iubeşte arta. Nu fac parte din categoria celor care de la vârsta de 5 ani ştiau ce vor deveni. Am făcut o şcoală adevărată, fiind absolvent al Liceului Nicolae Bălcescu din Piteşti. În paralel, am urmat cursurile şcolii de muzică, secţia pian, şi în particular am studiat vioara. Am urmat o clasă specială de limba engleză şi am participat la olimpiade de matematică, cât şi de limba română.

Am fost fondator şi preşedinte al Cenaclului Ion Minulescu al liceului, membru fondator al Cenaclului Liviu Rebreanu al oraşului, am fost redactor al revistei liceului (Mlădiţe) şi am fost membru al unui quartet de coarde, precum şi al unui «band» de muzică uşoară. Din toate acestea am ales, ca o concluzie, să încerc să devin medic şi aceasta fiindcă medicina înseamnă aproape totul. Înseamnă vocaţie umanistă şi creştină, înseamnă ştiinţă profundă şi multilaterală; mai presus de toate înseamnă dragoste faţă de om şi vocaţia de a reda armonia sănătăţii atunci când aceasta este în pericol.

Şi Medicina, şi Muzica slujesc armoniei de care vorbeam. Lăsând la o parte mitologia, care îl prezintă pe Apolo ca zeu al luminii, al muzicii şi al medicinii, eu cred că substanţa din care este plămădit un om care iubeşte arta incumbă şi vocaţia dragostei faţă de oameni şi a luptei împotriva bolilor şi suferinţei. De aceea nu văd nici o incompatibilitate, ci, din contră, un binom.

Am învăţat întâi să gândesc şi apoi să vorbesc, să dezghioc esenţa din pletora cuvintelor, să extrag esenţa din ceea ce citesc sau aud, să nu mă pierd în fleacuri, să fiu surd la hărmălaia lumii în care trăiesc, să nu mă las influenţat decât de cei pe care, intuitiv, îi recunosc ca fiind buni, înţelepţi şi bine intenţionaţi. În medicină am învăţat să respect pacientul ca un om în suferinţă, şi nu ca un număr de pat de spital sau ca un capitol abstract de tratat de medicină.

Am învăţat că fără comunicare, fără puntea de înţelegere şi încredere, relaţia medic-pacient nu poate funcţiona. Am învăţat că performanţa în medicină înseamnă rezultate comensurabile şi nu poză. Mă felicit, eventual, pentru că nu am căzut pradă tentaţiilor superficiale şi mă mustru pentru că nu am delimitat clar ce este în folosul devenirii mele şi ce este risipire...
De ziua mea îmi este dor de părinţi.

Îmi doresc să mă bucur de această zi, aşa cum mă bucur de zilele copiilor mei."