Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Începeţi să mă iubiţi până nu e prea târziu..." Îl sărbătorim astăzi pe ambasadorul României la UNESCO, preşedinte USR, unul dintre cei mai importanţi critici literari contemporani, Nicolae Manolescu, care împlineşte 70 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".
"Pentru cei care nu mă cunosc, sunt profesor sau fost profesor de literatură română la Universitatea din Bucureşti, care tocmai s-a pensionat de la facultate şi pe certificatul de pensie, pe adeverinţa de pensie scrie 50 de ani de activitate. În timpul liber sunt critic literar şi în momentul de faţă ambasadorul României la UNESCO, preşedinte în multe alte «comitete şi comiţii», ca personajul lui Caragiale. Cele mai importante lucruri pe care le-am învăţat de-a lungul carierei mele au fost cele pe care nu le-am urmat niciodată. Toate lecţiile bune pe care mi le-am oferit mie însumi nu am reuşit să le învăţ, aşa că, de obicei, am repetat doar greşelile. Privind în urmă şi înainte... Ce se vede înainte nu ştiu şi, dacă se întrevede ceva cât de cât, închid ochii, fiindcă nu vreau să ştiu. Sunt unul dintre oamenii care nu au nici un chef să ştie ce o să li se întâmple mâine, poimâine sau peste un an. Vreau să fie o surpriză. Nu mă duc la ghicitoare, nu am fost niciodată. Dacă mă uit în urmă, văd o mulţime de lucruri plăcute şi frumoase care au un singur dezavantaj... sunt în urmă. Nu ştiu cum fac, dar nu se ţin după mine şi se îndepărtează în loc să se apropie.
Şi la 20 de ani, şi la 40, şi acum... tot cărţile le iubeam. Nu am preferinţe la cărţile mele... De cele mai vechi, de acum 40-50 de ani, nu-mi aduc aminte... Când e vorba despre cărţile altora am câteva care îmi plac, deşi un critic nu ar trebui să aibă preferinţe, ci gusturi critice. Sunt romanele lui Stendhal, istoria lui George Călinescu şi multe altele pe care le citesc şi le recitesc cu plăcere de fiecare dată când am ocazia.
Ar fi grozav dacă, atunci când ne naştem, am putea să alegem. Acum e un pic prea târziu. Nu am motive să mă plâng că m-am născut unde m-am născut, că am trăit cum am trăit, că am făcut meseria pe care o fac. Mă declar mulţumit, am văzut şi mai rele. Dumnezeu a fost îngăduitor, mi-a permis să fac în viaţă exact ce mi-a plăcut să fac, asta mi-am dorit din capul locului, asta am făcut. Am scris cărţi şi am predat literatură la facultate, nu am vrut altceva. Sănătate mi-a dat Dumnezeu, nu am fost bolnav sau în spital, părinţii mi-au trăit foarte mult, am doi copii frumoşi. Nu vreau să mă plâng, să-l mânii pe Dumnezeu. Mă uit în jur şi văd atâta mizerie şi nenorociri încât îmi vine să zic: «Doamne, mulţumescu-Ţi, nu vreau altă viaţă».
Cele mai frumoase amintiri ale vieţii mele... Din anii în care îmi împărţeam viaţa în două: jumătate era şcoală, jumătate era joacă. M-am mai jucat şi mai târziu, dar unul e jocul, alta e joaca. Am nostalgia joacăi... Altă amintire... urcatul pe munte. Toată viaţa şi tinereţea am umblat pe munţi. Acum merg cu telecabina. A treia amintire... călătoria. Deşi acum mi-a cam ieşit pe nas călătoritul de când stau la Pa-ris... Nu cu avionul, că m-am săturat, nu cu vaporul, că nu-mi place apa... undeva cu trenul, cu maşina. Nu spre est, spre vest. Nu vreau exotisme răsăritene, mi-au ajuns.
Astăzi, de ziua mea, celor care mă iubesc vreau să le spun «Iubiţi-mă în continuare!», celor care nu mă iubesc, «Începeţi să mă iubiţi până nu e prea târziu». În rest... Nu mi-e dor decât de tinereţea mea..."
