“Astăzi e ziua ta...” - Olga Simionescu

Ocupată tot timpul cu alinarea suferinţelor bolnavilor, conf. dr Olga Simionescu a găsit răgazul să scrie şi cărţi, “Atlas de boli dermato-venerice”, cucerind premii de la Academia Română, Academia de Ştiinţe Medicale şi de la Colegiul Medicilor.

“Pielea «vorbeşte», dacă o înţelegi”

Ocupată tot timpul cu alinarea suferinţelor bolnavilor, conf. dr Olga Simionescu a găsit răgazul să scrie şi cărţi, “Atlas de boli dermato-venerice”, cucerind premii de la Academia Română, Academia de Ştiinţe Medicale şi de la Colegiul Medicilor. Astăzi împlineşte 38 de ani.

“Toate realizările mele de până acum se datorează norocului de a avea în spate încă din copilărie suportul puternic, material şi spiritual al familiei şi de a fi dirijată competent. Tot parcursul meu şcolar anterior mergea cam în aceeaşi direcţie, iar termenul de «tocilară» cu care eram gratulată m-a lăsat totdeauna indiferentă. Apoi, norocul de a întâlni oameni generoşi care să mă înţeleagă şi să mă ajute, norocul de a întâlni cazuri clinice de excepţie, norocul de a prinde o schimbare de sistem la vârsta de 19 ani. Primii 19 ani de comunism mă fac să percep altfel viaţa acum, la 38.

Lupta mea împotriva cancerului de piele a început iniţial în baza unor relaţii interpersonale cu oameni cu care aveam o colaborare medicală şi care s-au dovedit da cappo al fine nu doar medici reputaţi, ci şi oameni de caracter. Nu e puţin, când eşti foarte ocupat, să găseşti resurse să faci şi altceva, fără vreo satisfacţie materială. Aspectul acesta, care pare discret suicidar într-o societate de consum, nu prevalează în faţa pasiunii.

Când eram copil visam să fiu psihiatru. Mi-am dorit enorm să devin medic, aveam naivitatea să cred că voi vindeca bolile psihice stând de vorbă cu pacienţii mei. Soţului meu îi datorez această schimbare, el a considerat că dermatologia mi se potriveşte şi mi-a cumpărat toate cărţile importante (din păcate, exclusiv străine) care mi-au arătat că este fascinantă. Ştia însă că le voi studia.  

Nu am făcut nici un sacrificiu pentru meseria mea. Îmi place mult să petrec ore în şir cu pacienţii sau cărţile mele. Faptul că băieţelul meu, căruia i-am sărbătorit primii trei anişori de curând, a venit atât de târziu, cred că aşa a fost vrerea lui Dumnezeu şi nu are vreo legătură cu celelalte. Nu am făcut şi nu fac vreun sacrificiu, căci, provenind dintr-o familie bogată, am norocul să o fac de plăcere, ca pe un hobby.

Mă felicit că am produs lucrări care au umplut un gol în publicaţiile româneşti, atât cărţi, cât şi articole, că le-am creat studenţilor mei o perspectivă adevărată asupra dermatologiei. Mă felicit că lucrez să facem ceva pentru pacienţii cu melanom, care nu trebuie abandonaţi. Mă cert, pentru că nu am găsit o cale de comunicare suficient de bună cu dermatologii vârstnici şi pentru că încă mi se pare că nu vorbim aceeaşi limbă.

Mi-aş dori ca medicii să fie priviţi şi în România cu mai mult respect de ceilalţi. În rest... sănătate şi cât mai multe clipe frumoase cu cei dragi. Şi să călătoresc.”